Rechemari masive, la BMW si VW
14.05.2013
        
Distribuie acest articol!   

Dupa ce, in aprilie, cei de la Toyota, Nissan, Honda si Mazda s-au vazut nevoiti sa recheme in service peste 3 milioane de automobile fabricate intre 2000 si 2004, acum BMW a ajuns intr-o situatie similara, din acelasi motiv. Cauza o constituie defectiunile intalnite la airbaguri.

Producatorul este acelasi, compania nipona Takata, numarul 2 mondial in acest sector. In cazul BMW, rechemarile totalizeaza 220.000 de unitati, vandute peste tot in lume. Cei de la BMW s-au grabit sa precizeze ca nu s-au semnalat pana acum probleme cu airbagurile si ca rechemarea se efectueaza din precautie. Sunt vizate mai multe modele produse intre decembrie 2001 si martie 2003.

Oricum, rechemarile par sa fi ajuns chestiuni obisnuite pentru industria auto si nu ocolesc numele mari, ci dimpotriva! Dupa ce a trecut printr-un scandal care a generat rechemarea in service a aproape 400.000 de automobile dotate cu DSG in China, Volkswagen are acum probleme in Japonia. Rechemarile, cauzate de aceleasi probleme, totalizeaza de aceasta data 91.000 de vehicule.

Clientii reclama accelerari sau franari puternice, efectuate pe neasteptate. In incercarea de a se apara, oficialii VW spun ca de vina ar fi climatul umed si cald din zona, numeroasele demaraje si franari efectuate in ambuteiajele din marile orase japoneze, precum si imensa poluare. In total, Volkswagen va rechema 500.000 de automobile din acest motiv, care pana acum a fost semnalat doar in Asia.

Distribuie acest articol!