Anul acesta se implinesc 100 de ani de cand Bosch a lansat primul alternator cu reglare a tensiunii din lume, destinat autovehiculelor. Desi a fost conceput initial ca o simpla sursa de energie electrica pentru farurile electrice, ulterior acesta a stat la baza electrificarii autovehiculelor. Farurile au fost imediat urmate de numerosi alti consumatori electrici, cum ar fi demarorul electric lansat de Bosch in 1914 si primul dispozitiv electric de actionare a stergatoarelor de parbriz lansat de Bosch in 1926.
In prezent, alternatoarele furnizeaza toata energia necesara functionarii unui autovehicul, alimentand numeroasele sisteme electrice care sporesc eficienta acestuia, nivelul de siguranta si confort si reduc impactul asupra mediului inconjurator. „Alternatoarele sunt din ce in ce mai mici, mai robuste si mai puternice”, afirma Ulrich Kirschner, presedintele diviziei Demaroare si Alternatoare din cadrul Bosch, rezumand procesul continuu de dezvoltare a acestora. In timp ce primele alternatoare furnizau o putere redusa de numai 4 A, ultima generatie de alternatoare Bosch – gama Power Density Line pentru autoturisme – este disponibila in patru categorii de putere, intre 130 A si 250 A.
Pana in anul 1913, Bosch a fabricat exclusiv sisteme de aprindere. Concentrarea pe un singur produs era o strategie de afaceri extrem de riscanta. In acelasi timp, piata auto se dezvolta intr-un ritm foarte alert. Un numar tot mai mare de autovehicule erau utilizate zilnic, impunandu-se astfel necesitatea dezvoltarii unui sistem de iluminat sigur si fiabil. Robert Bosch a profitat de aceasta oportunitate si, in 1913, „sistemul de iluminat Bosch pentru autovehicule” era pregatit sa intre in productia de serie. Pachetul oferit ca solutie pentru montarea ulterioara consta in doua faruri, alternatorul, un acumulator si regulatorul de tensiune. Alternatorul avea un singur rol: sa furnizeze acumulatorului energie electrica, prin care sa se asigure functionarea fiabila a primelor faruri electrice. Acest prim sistem de iluminat a deschis drumul companiei Bosch, care a devenit ulterior un furnizor de sisteme si principalul furnizor de componente auto. Fara masurile de imbunatatire continua implementate de Bosch in ceea ce priveste eficienta alternatoarelor, alternatoarele moderne ar trebui sa aiba aceeasi greutate cu cea a unui autovehicul de mici dimensiuni pentru a asigura energia electrica necesara sistemelor electrice moderne si numarului mare de consumatori electrici.
Pe langa portofoliul extins de alternatoare pentru autoturisme si autovehiculele comerciale, Bosch ofera numeroase alte dispozitive electrice. Acestea variaza de la dispozitivele de actionare de mici dimensiuni pentru scaune si geamuri pana la motoarele electrice puternice din dotarea autovehiculelor hibride si electrice. Aceste motoare genereaza energie electrica, fiind utilizate in acelasi timp pentru propulsia autovehiculului. Kirschner este increzator: „Sistemele electrice de propulsie vor spori si pe viitor nivelurile de eficienta si confort oferite de autovehicule”.