Noul Opel Insignia, de la 17.085 euro plus TVA

16 septembrie 2013

Sursa: comunicat de presa Opel Romania



S-a ridicat cortina si noul Opel Insignia, cu variantele sale OPC si Country Tourer, are debutul mondial la Salonul Auto de la Frankfurt, ocazie cu care Opel anunta si preturile pentru majoritatea pietelor.

Modelul de varf al Opel, noul Insignia, straluceste printr-un interior si mai atragator si un exterior mai stilizat, ducand la un nivel superior filosofia de design premiata a marcii, „maiestria sculpturala intalneste precizia germana”. Noile motoare puternice si extrem de eficiente cu injectie directa, precum cele doua unitati de propulsie turbo pe benzina de generatie noua si cea turbo diesel isi extind portofoliul.

In Romania, preturile noului Opel Insignia pornesc de la 17.085 euro plus TVA pentru varianta cu motorizarea 1.8 ECOTEC de 140 CP. Pentru aceeasi configuratie, pretul versiunii de caroserie Sports Tourer a modelului este mai mare cu doar 939 euro plus TVA.

In timp ce varianta sa inrudita, Sports Tourer, este un station wagon elegant de familie si pentru afaceri, noul Opel Insignia Country Tourer exprima o dorinta innascuta pentru aventura. Acest model atletic si multifunctional asigura libertate in afara constrangerilor centrelor urbane si ale drumurilor asfaltate. Tractiunea integrala cu tehnologie de ultima ora asigura aderenta si manevrabilitate in siguranta, in toate situatiile de conducere. Modelul este echipat cu motoare turbo puternice, cum ar fi motorul SIDI de 2,0 litri cu injectie directa de benzina si putere de 250 CP sau unitatea de inalta performanta 2.0 BiTurbo CDTI, ambele generand un cuplu maxim impresionant de 400 Nm. Varianta 2.0 DTH de 163 CP, cutie manuala cu 6 trepte, tractiune integrala si Start/Stop, are in Romania un pret de pornire de 27.843 euro plus TVA.

Dezvoltand o putere de 325 CP si generand un cuplu maxim de 435 Nm, Insignia OPC este cel mai performant model din gama Opel. Modelul cu tractiune integrala isi face debutul la Salonul Auto de la Frankfurt 2013 cu un aspect nou, improspatat si un sasiu modificat. Pretul de pornire al noului Insignia OPC este de 32.113 euro plus TVA pentru piata romaneasca.