Noul BMW X4 - si in Romania, din vara
11.03.2014
        
Distribuie acest articol!   

Noul X4 combina calitatile traditionale ale gamei de succes X cu eleganta sportiva a coupe-ului clasic si introduce conceptul unic Sports Activity Coupe, specific BMW, in segmentul premium al clasei medii. Noul model va debuta pe piata din Romania in vara acestui an. Cea mai accesibila motorizare este versiunea BMW X4 xDrive20d, disponibila la un pret de 37.900 euro fara TVA. Varful de gama diesel este BMW X4 xDrive35d, disponibil pentru 49.300 euro fara TVA, in timp ce BMW X4 xDrive35i are un pret de 46.900 euro fara TVA.

Gama de modele este completata de X4 xDrive20i (38.100 euro fara TVA), X4 xDrive28i (42.800 euro fara TVA) si X4 xDrive30d (46.000 euro fara TVA). Toate modele sunt echipate standard cu o cutie de viteze automata cu opt trepte, cu exceptia X4 xDrive20d.

Noul BMW X4 se bazeaza pe platforma tehnologica a BMW X3, dar afiseaza un caracter sportiv propriu si duce dinamica la un nivel complet nou. Pozitia conducatorului si a pasagerului din fata este coborata cu 20 de milimetri fata de BMW X3. In combinatie cu designul cu "doua locuri" din spate, aceasta accentueaza caracterul exclusivist, de coupe al noului model. In acelasi timp, BMW X4 ofera un nivel generos de spatiu pentru cinci adulti si, prin divizarea standard 40:20:40 a spatarului banchetei spate, un nivel ridicat de variabilitate si ergonomie.

Clientii pot alege unul dintre cele trei motoare pe benzina si tot atatea propulsoare diesel din gama de motorizari BMW EfficientDynamics – puterile celor sase motoare variaza intre 135 kW/184 CP si 230 kW/313 CP. Toate propulsoarele indeplinesc standardele EU6 privind emisiile, ceea ce inseamna costuri de inmatriculare zero. Tehnologia BMW TwinPower Turbo a motoarelor ofera garantia unor performante deosebite combinate cu un consum redus semnificativ.

Fara echivalent, pachetul de tehnologii BMW EfficientDynamics minimizeaza consumul si emisiile si la noul BMW X4. Sunt incluse dotari precum functia Auto Start Stop si functia "coasting" (mers liber, cu decuplarea automata a motorului de la transmisie la ridicarea acceleratiei; daca automobilul este echipat cu transmisie automata), Brake Energy Regeneration (generarea energiei la franare) si gestionarea inteligenta a componentelor auxiliare – toate asigura un grad remarcabil de eficienta in combinatie cu placerea maxima a condusului.

Dotarile BMW ConnectedDrive disponibile la noul X4 permit ca BMW sa-si reafirme pozitia de lider in realizarea unei interconectari intre conducator, automobil si mediul inconjurator. Printre punctele de atractie ale noului BMW X4 sunt BMW Head-Up Display integral color, High Beam Assistant (asistare a fazei lungi) cu efect anti-orbire si Driving Assistant Plus, care include Lane Departure Warning (avertizare la parasirea benzii), Active Cruise Control (tempomat activ) cu functie Stop & Go, protectie preventiva a pietonilor si sistem Collision Warning (avertizare de coliziune – actioneaza franele pana la maximum cand situatia o impune). Pe langa acestea, noul model beneficiaza de toata gama de functii BMW care permit accesul la internet. Acestea includ webradio, suport pentru aplicatii de muzica on-demand, asa cum este AUPEO! sau Deezer, sau alte aplicatii, precum M Lap Timer.

Distribuie acest articol!