Extraordinara aventura din 2013, incununata de recordul la cursa de urcare de la Pikes Peak Hill Climb, a determinat Peugeot Sport, Red Bull si Total sa-si reuneasca din nou fortele pentru inca o provocare la fel de palpitanta: Dakar. Pentru a parcurge cei 10.000 km din cea mai lunga si dificila cursa la care constructorul francez a participat pentru ultima data acum 25 de ani, echipa i-a selectat pe Carlos Sainz si Cyril Despres.
Peugeot Sport si-a pastrat intact interesul pentru competitiile motorsport, drept dovada recordul memorabil de 8’13’’878, din iunie anul trecut, la cursa de urcare de la Pikes Peak. Dupa ce si-a afirmat intreaga expertiza in cadrul celei mai solicitante curse de urcare, echipa s-ar fi putut multumi cu incursiunea de anul trecut, insa pasiunea pentru curse nu poate fi infranata de urmatoarea provocare: Dakar.
Continuand aventura intensa de anul trecut din muntii Colorado (SUA), Peugeot Sport, Red Bull si Total au decis sa-si concentreze atentia pe traseele lungi din America de Sud, background-ul celei mai dificile curse din motorsport. Inevitabil, decizia aminteste de o perioada cu adevarat memorabila din istoria echipei franceze, care a marcat legendara competitie Dakar prin victoria repurtata patru ani la rand, din 1987 pana in 1990, prima data cu 205 T16 Grand Raid, apoi cu emblematicul 405 T16 Grand Raid.
Intre timp, Dakar a renuntat la dunele din nord-vestul Africii in favoarea traseelor din America Latina, deosebit de dificile pentru competitori. La aproape un sfert de secol de la ultima sa participare, echipa Peugeot Total se va angrena intr-o noua provocare, cu 2008 DKR.
Dupa sprintul din luna iunie, de 20 km pe asfalt, maratonul de 10.000 km va testa timp de doua saptamani toate aptitudinile Peugeot Sport pentru testul din ianuarie 2015. Dakar va concentra intreaga atentie a noului program multianual Peugeot, care va integra de asemenea o serie de alte evenimente menite sa-l sustina in pregatirea pentru maratonul anual din America de Sud. Echipa de piloti este reprezentata de renumitul Carlos Sainz – care a stralucit in editia Dakar din 2010 si isi va aduce intreaga expertiza in dezvoltarea masinii – si Cyril Despres, de cinci ori castigator al evenimentului la clasa moto, care a ales Peugeot pentru a-si face debutul la clasa auto.