Mirai - primul model Toyota de serie pe hidrogen
17.11.2014
        
Distribuie acest articol!   

Toyota lanseaza in aceasta perioada primul sau sedan pe baza de hidrogen. Deloc intamplator, numele acesuia este Mirai, ceea ce in japoneza inseamna viitor. Toyota si-a prezentat conceptul pe baza de hidrogen inca din noiembrie 2013, iar in iunie anul acesta deja dezvaluia versiunea de serie, pentru ca acum sa soseasca, iata, momentul lansarii.

Mirai este un sedan familial cu emisii zero, a carui prezentare oficiala este facuta de catre presedintele Toyota Motor Corporation in persoana, Akio Toyoda, prin intermediul filmului de mai jos.Mirai beneficiaza de aceasta onoare deosebita pentru ca nu este un model oarecare, dintre atatea altele produse de Toyota, ci pentru ca marcheaza un punct de cotitura in industria auto la nivel mondial.

Nu este pentru prima oara cand liderul mondial Toyota vine cu astfel de premiere, insa de aceasta data noutatea este una majora si are sansa sa schimbe radical datele problemei in ceea ce priveste propulsia automobilelor, in viitorul pe termen mediu.

Iata si cateva detalii tehnice: cu un plin de hidrogen se parcurge pana la 500 km, iar realimentarea dureaza mai putin de 5 minute. In timpul functionarii, masina emite doar vapori de apa, iar celulele sale de combustibil genereaza electricitate suficienta pentru alimentarea unei case, timp de o saptamana.

Dupa indelungi teste, care au durat 10 ani si au necesitat parcurgerea a doua milioane de kilometri, primul automobil de serie pe hidrogen este gata sa ia cu asalt piata. Pentru inceput, Toyota Mirai se va comercializa in Japonia, dupa care va ajunge si in SUA si Europa, incepand din vara anului viitor. Pretul de lansare este estimat undeva pana in 50.000 de euro, insa ambitiile sunt mari si pretul ar trebui sa scada la jumatate pana in 2020.

Aceasta sa fie solutia viitorului, in ceea ce priveste propulsia automobilelor? Inr-un moment in care toata lumea se concentreaza pe modelele electrice, iata ca Toyota mizeaza pe hidrogen. Care sa fie cartea castigatoare?

 

 

Distribuie acest articol!