Noul Suzuki Vitara intra in productie, in Ungaria
09.03.2015
        
Distribuie acest articol!   

Startul productiei de serie a noului model Vitara a fost dat chiar de prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban. La acest moment special a participat si Osamu Suzuki, presedintele Suzuki Motor Corporation, care i-a prezentat calitatile noului model. Este pentru a patra oara in istoria uzinei Suzuki din Ungaria cand prim-ministrul Orban conduce un nou model Suzuki, imediat ce acesta a iesit de pe linia de productie. Viktor Orban a condus in premiera modelul Wagon R+ in 2000, a treia generatie a modelului Swift in 2010 si modelul SX4 S-Cross in 2013.

Numele Vitara isi are originea in cuvantul “vital”, asociat cu viata activa a proprietarului acestui model. Noul Vitara a fost dezvoltat sub conceptul “Grab your field” si ii permite clientului sa-si personalizeze modelul astfel incat sa corespunda cu stilul sau de viata. Exista multiple posiblilitati de a personaliza masina, o paleta de culori extrem de generoasa si numeroase echipamente optionale propuse.

Noul Vitara deschide o noua era in istoria unuia dintre cele mai importante modele din gama Suzuki. Dezvoltarea modelului a durat peste patru ani, acesta beneficiind de o platforma complet noua.

Modelul Suzuki Vitara dispune de toate atuurile care i-au adus succesul in trecut: un consum redus de combustibil obtinut prin reducerea greutatii masinii, reducerea pierderii energiei mecanice, designul optimizat pentru a obtine performante aerodinamice mai bune si sistemul Engine Auto Stop Start. Printre dotarile disponibile pe noul Vitara se numara sistemul radar pentru asistenta la franare (Radar Brake Support) si sistemul cruise control adaptiv cu limitator de viteza (Adaptive Cruise Control).

In primul an, Suzuki isi propune sa produca 70.000 de modele Vitara, destinate atat pietei europene, cat si unor piete noi pentru Suzuki. Numarul total de piete pe care va ajunge modelul produs in Ungaria depaseste in prezent 70. Noul Suzuki Vitara va fi disponibil in Romania incepand cu sfarsitul lunii martie.

 

 

 

 

 

Distribuie acest articol!