Facelift pentru Mercedes Clasa A

1 iulie 2015



Lansata in 2012, dupa o reteta complet noua, actuala generatie a compactei de la Mercedes a ajuns, iata, la momentul revizuirii. Din punct de vedere estetic, modificarile Clasei A sunt minore – revizuiri ale parasocurilor, grupurilor optice si ale altor catorva detalii de design. Principalele noutati sunt, in schimb, la capitolul tehnic.

Mercedes Clasa A are acum un nou motor de intrare in gama – versiunea 160, un motor pe benzina in 4 cilindri de 102 CP si 180 Nm, cu un consum de 5,1 l/100 km in versiunea cu transmisie automata 7G-DCT. Variantele pe benzina A 250 Sport si Sport 4Matic trec de la 211 la 218 CP, in timp ce motorizarea diesel A 220 CDI urca de la 170 la 177 CP. Se schimba si denumirea, astfel ca variantele CDI se vor numi de-acum simplu, d. Astfel, de pilda, versiunea A 220 CDI devine A 220 d.

Varful de gama este, bineinteles, versiunea AMG. Gratie motorului turbo in 4 cilindri, puterea acesteia a crescut de la 360 la 381 CP, cu un cuplu maxim de 475 CP. Altfel spus, un raport enorm, de 200 CP per litru de cilindree! Iar performantele noului A45 AMG sunt pe masura – acceleratia 0-100 km/ora este realizata in 4,2 secunde!

Printre noutati se numara si seria speciala Motorsport Edition, disponibila pe toate versiunile si usor de recunoscut dupa vopseaua speciala, un verde cu trimitere la modelele Mercedes de curse.

Noul Mercedes Clasa A facelift va fi disponibil la dealeri incepand din septembrie 2015.