Lexus dezvaluie noul sau coupe de lux, LC 500
24.01.2016
        
Distribuie acest articol!   

Cu un design spectaculos, care se vrea emblematic pentru viitorul marcii, Lexus a prezentat recent, la Detroit, noul sau coupe de lux, denumit LC 500. Comercializarea acestuia va demara abia in primavara anului 2017.

LC 500 este inspirat din conceptul LF-LC, dezvaluit tot la Detroit, in 2012. “Prin proportii, designul spectaculos si performante, acest coupe de lux este reprezentativ pentru orientarea emotionala a marcii Lexus”, a declarat presedintele Toyota, Akio Toyoda, la momentul dezvaluirii.

Lexus LC 500 este primul model care beneficiaza de noua platforma premium de la Lexus, destinata modelelor cu motorul amplasat in fata si propulsie pe puntea spate. Este dotat cu un propulsor de 5,0 litri, prezent si pe modelele RC F et GS F. Agregatul din aluminiu V8 atmosferic cu 32 de supape dezvolta 473 CP si 527 Nm, cu o acceleratie 0-100 km/ora realizata in mai putin de 4,5 secunde. Motorul este cuplat la o transmisie automata de generatie noua, cu 10 rapoarte.

Noul coupe inaugureaza un sistem multimedia mai rapid si mai flexibil, compatibil cu evolutiile viitoare. Experienta audio de exceptie este asigurata, in functie de versiunea aleasa, de sistemele Mark Levinson sau Pioneer. Tehnologia de securitate activa este si ea de ultima ora si include sisteme precoliziune, tempomat adaptiv si asistenta la condus.

 

Distribuie acest articol!