Mercedes lanseaza noul E Cabrio
09.07.2017
        
Distribuie acest articol!   

Mercedes-Benz intregeste familia Clasei E cu noul model E Cabrio. Modelul decapotabil cu 4 locuri, cu acoperis textil, combina designul purist, senzual, cu nivelul ridicat de confort si cu cele mai noi tehnologii. Noua Clasa E Cabrio va fi disponibila in showroom-uri incepand cu luna septembrie, cu preturi pornind de la 54.228 de euro.

Noua Clasa E Cabrio este considerabil mai mare fata de versiunea precedenta. Soferul si pasagerii se pot bucura de un nivel ridicat de confort chiar si pe parcursul calatoriilor lungi, datorita celor patru scaune incapatoare, de cea mai buna calitate.

Printre inovatiile aduse de noua Clasa E Cabrio se numara integrarea cu diverse functii ale smartphone-urilor, precum incarcarea fara fir (wireless charging) si deblocarea digitala a portierelor (in functie de piata), cat si afisajul Widescreen Cockpit si cele mai noi sisteme de asistenta ale Clasei E. Noul model Mercedes-Benz E Cabrio este disponibil in premiera cu transmisia integrala 4MATIC si cu suspensia pneumatica AIR BODY CONTROL, aflate deja in echiparea versiunii berlina a Clasei E.

Acoperisul textil izolat acustic si actionat electric este disponibil standard in culorile maro inchis, albastru inchis, rosu sau negru. Structura sa, utilizand mai multe straturi izolatoare, le permite ocupantilor sa poarte conversatii cu lejeritate chiar si atunci cand masina ruleaza la viteza mare, asigurand totodata un nivel ridicat de control al temperaturii la interior. Cu ajutorul acestui acoperis, Clasa E Cabrio este adecvata pentru a fi folosita pe intreg parcursul anului. La cerere, modelul Cabrio poate fi echipat suplimentar cu AIRCAP – sistem electric de limitare a curentilor de aer – si AIRSCARF – sistem de incalzire la nivelul gatului – pentru a imbunatati confortul pasagerilor, la rularea cu acoperisul coborat.

Simultan cu lansarea pe piata a noului model, Mercedes-Benz a pregatit si o versiune aniversara a Clasei E Cabrio, celebrand primul model decapotabil al seriei, lansat in urma cu 25 de ani.

Disponibile in culorile „rebelitte red” sau „iridium silver”, in combinatie cu acoperisul textil de culoare rosu inchis, modelele editiei aniversare emana  sportivitate si rafinament. Scaunele din piele Nappa si elementele decorative rombice in culoarea „macchiato beige” confera senzatia de rafinament la interior. Dotarile editiei aniversare includ sistemul adaptiv de spalare a parbrizului MAGIC VISION CONTROL, pachetul Cabrio Comfort cu incalzire AIRSCARF si sistemul automat de oprire a curentilor AIRCAP, plus peretele separator de portbagaj, complet automatizat. Dotarile standard includ, de asemenea, roti din aliaj usor de 20 de inch si pachetul AIR-BALANCE cu parfumul exclusiv DAYBREAK MOOD.

Simbolurile 25th Anniversary disting editia aniversara, acestea putand fi regasite pe aripile si pe consola centrala a Clasei E Cabrio. Costul suplimentar pentru editiile speciale ale Clasei E Cabrio se ridica la 11.305 de euro sau 12.138 de euro, cu TVA, in functie de motorizare.

Save

Save

Save

Distribuie acest articol!