Noul Nissan Qashqai, cel mai vandut crossover european, disponibil si in Romania

19 august 2017

Sursa: comunicat de presa Nissan Romania



Nissan Qashqai este modelul cu cel mai mare succes comercial in istoria de 83 de ani a marcii Nissan, cu aproximativ 2,3 milioane de unitati vandute din momentul lansarii primei generatii, in 2007. A castigat peste 80 de premii, inclusiv 19 titluri Masina anului.

Nissan Qashqai, cel mai vandut crossover urban din Europa, este acum disponibil cu numeroase evolutii semnificative menite sa ii accentueze caracterul premium. Aceste imbunatatiri se concentreaza pe patru aspecte – design exterior revizuit, calitate superioara a interiorului, imbunatatirea experientei la volan si adaugarea noilor tehnologii Nissan Intelligent Mobility, pentru a oferi un nivel si mai ridicat de confort si incredere pentru clienti.

Evolutiile Qashqai au fost proiectate de echipele de inginerie din Marea Britanie, Spania si Germania. Modelul continua sa fie asamblat in cea mai performanta uzina Nissan, cea din Sunderland, Marea Britanie, care este una dintre cele mai eficiente fabrici auto din Europa.

Noul Nissan Qashqai este disponibil in Romania cu pret special de lansare de la 14.150 euro plus TVA, pentru versiunea Visia DIG-T de 115 CP.