Mercedes Clasa S Coupe si Cabriolet – Doua modele de vis

21 noiembrie 2017, Sursa: comunicat de presa Daimler Romania



Incepand cu luna octombrie 2017, modelele Mercedes-Benz S 450 4MATIC Coupe, S 560 Coupesi S 560 4MATIC Coupe, respectiv Mercedes-AMG S 63 4MATIC+ Coupe, Mercedes-AMG S 65 Coupe si Mercedes-AMG S 65 Cabriolet sunt disponibile la comanda, primele livrari urmand sa aiba loc incepand cu luna februarie 2018. Preturile incep de la 105.023 euro cu TVA pentru versiunea S 450 4MATIC Coupe. Pe parcursul lunii decembrie 2017 vor deveni disponibile pentru comenzi si celelalte versiuni ale modelelor Mercedes-Benz Clasa S Cabriolet si Mercedes-AMG Clasa S Cabriolet.

Membre ale familiei de modele Clasa S, versiunile coupe si cabriolet vor beneficia in curand de numeroasele inovatii introduse deja pe versiunea limuzina. Acestea includ functionalitati noi sau considerabil imbunatatite, in ceea ce priveste si stemele de asistenta la conducere, sistemul modern de control, afisajul Widescreen Cockpit si noua generatie de volane, cu sistemul de confort ENERGIZING, cat si cea mai noua generatie de infotainment. Stopurile inovatoare cu tehnologie OLED sunt exclusive pentru cele doua modele in doua usi si fac parte din dotarile standard. Noul motor V8 biturbo al S 560 Coupe (consum mixt: 8,0 l/100 km, nivel mixt emisii CO2: 183 g/km) este mai agil decat oricand.

Noul design emana mai multa sportivitate si ilustreaza, totodata, gradul ridicat de expertiza tehnica a noilor modele. Modelele Clasa S Coupe si Cabriolet prezinta aparatori frontale cu separatorul frontal cromat si guri voluminoase de admisie. Aspectul dinamic este subliniat de pragurile laterale restilizate si de accesoriile cromate ale tevii duble de esapament, cu aspect de V12.

Linia AMG este chiar mai dinamica decat anterior, cu noile aparatori frontale si din spate. In partea din fata a masinii se remarca cele trei guri tri-dimensionale de admisie, fiecare incluzand cate doua ornamente cromate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *