Cat costa noul BMW M5 in Romania

10 decembrie 2017

Sursa: comunicat de presa BMW Group Romania



BMW M5 se intoarce. Cu doar cateva zile in urma, uzina BMW Group din Dingolfing a inceput productia de serie a celei de-a sasea generatii BMW M5. Disponibil in premiera, sistemul de tractiune integrala M xDrive asigura performante dinamice superioare, dar si un control mai bun in utlizarea cotidiana. Noul BMW M5 urca astfel pe prima pozitie in topul celor mai rapide modele BMW, cu o acceleratie 0-200 km/h in 11,1 secunde, o performanta la nivel de supercar.

Noul BMW M5 poate fi comandat si in Romania, cu lansarea anuntata pentru primul trimestrul al anului viitor. Pretul de baza al noului model este de 100.300 euro fara TVA (119.357 euro cu TVA). Aceasta inseamna si o echipare de baza foarte bogata, incluzand sistem de navigatie, head-up display cu functii speciale M, faruri LED sau piele de cea mai buna calitate. Noul BMW M5 dispune si de o gama larga de echipamente optionale care asigura un nivel de confort demn de un sedan din segmentul superior: sistem de sunet Bowers and Wilikins cu membrane de diamant, control cu gesturi sau sistem entertainment Professional pentru locurile din spate, cu ecrane de 10,2”.

Intre 2011 si 2016, la Dingolfing au fost produse in jur de 20.000 de automobile din generatia precedenta de BMW M5, care ulterior au fost livrate clientilor din intreaga lume. O cerere deosebita pentru acest model vine in special din SUA, Marea Britanie si Germania.

Cea mai recenta versiune a motorului V8 de 4,4 litri, cu tehnologie M TwinPower Turbo, echipeaza noul BMW M5. O putere de 600 CP si un cuplu maxim de 750 Nm garanteaza propulsia si performantele deosebite. Propulsorul V8 biturbo accelereaza noul M5 de la 0 la 100 km/h in doar 3,4 secunde. De transferul puterii se ocupa noua transmisie M Steptronic cu opt trepte, cu Drivelogic, care, impreuna cu M xDrive, transfera in mod optim puterea motorului supraalimentat, capabil sa urce in turatii.

Cu noul M5 debuteaza si sistemul de tractiune integrala M xDrive, cu reglaj M specific. Agila si orientata spre spate, M xDrive transfera putere catre puntea fata doar atunci rotile spate ajung la limita si este necesar un plus de tractiune. In cazul in care conducatorul auto doreste, se poate activa doar tractiunea spate 2WD.

Tot pentru prima data in istoria modelului, BMW M5 este echipat cu un acoperis foarte usor si stabil, din plastic armat cu fibra de carbon (CFRP). Acesta va fi fabricat in fabrica BMW Group din Landshut, tot in Bavaria.

Uzina din Dingolfing este una dintre cele 31 de locatii de productie pe care BMW Group le are pe mapamond. In fiecare zi, aproximativ 1.600 de automobile BMW Seria 3, Seria 4, Seria 5, Seria 6 si Seria 7 parasesc linia de asamblare a uzinei. In 2016, uzina a produs un total de aproape 340.000 de automobile. In prezent, uzina din Dingolfing are o forta de munca de aproximativ 17.500 de angajati, dintre care 800 de stagiari.