Suzuki a prezentat noul minivan Ertiga

4 iunie 2018



Ce este Ertiga? In esenta, un minivan lansat pe anumite piete cu aproximativ sase ani in urma. Acum, Suzuki a dezvaluit o noua generatie si, cel putin stilistic, este in continuare clar diferentiata de hatchback-ul Swift, cu care imparte platforma tehnica.

Prezentat la Salonul Auto din Indonezia, de anul acesta, noul Ertiga este mai lung decat predecesorul sau. Inaltat cu 130 mm, minivanul masoara putin mai mult decat un Mercedes Clasa B sau BMW Seria 2 Active Tourer. Prin contrast, dimensiunile generatiei anterioare au fost mai apropiate de Mercedes Clasa A.

Evident, lungimea marita inseamna mai mult spatiu pentru pasageri (7 locuri) si incarcatura.

Pe sasiul extins, Suzuki a montat o noua caroserie, cu muchii mai ascutite si un stil per ansamblu mai dinamic. Propulsia este asigurata de un motor de 1,5 litri.

Suzuki subliniaza ca acest segment reprezinta aproximativ 30% din vanzarile de automobile noi numai in Indonezia, astfel incat noutatea reprezinta un model vital pentru producatorul nipon, pe pietele in care Ertiga este vandut. Automobilul va continua sa fie fabricat atat in India, cat si in Indonezia, pentru piata locala, dar si pentru export.

De la lansarea din 2012, Suzuki a vandut peste 680.000 de unitati Ertiga, in 70 de tari din intreaga lume.