Primul test drive cu e.GO Life, automobilul electric al Universitatii din Aachen
18.07.2018
        
Distribuie acest articol!   

Cu multa curiozitate am pornit spre Aachen, dand curs invitatiei de a participa la inaugurarea fabricii de automobile electrice de oras a unui startup german, denumit e.GO Mobile.

Formata pe langa Universitatea Tehnica din Aachen si finantata partial cu fondurile provenite din vanzarea catre Posta Germana a firmei Street Scooter, e.GO Mobile isi propune sa produca automobile electrice de oras la pret accesibil.

Chiar daca entuziasmul profesorului Schuh este molipsitor, intrebarea cum va reusi o firma noua, acolo unde giganti ai industriei auto globale cu sediul in Germania (Daimler, Volkswagen, BMW) nu au reusit inca, ne-a urmarit pe tot parcursul vizitei.

O posibila explicatie a fost evidenta dupa vizitarea halelor noi-noute de productie, din care lipsesc linia de asamblare si robotii cu care suntem obisnuiti in fabricile cu productie de masa.

Seria de inceput pentru primul model e.GO Life, va fi de 10.000 de unitati pe an pentru cele trei variante, cu autonomie intre 100 si 150 km si preturi de la 16.000 la 20.000 de euro.

O alta explicatie ar fi legata de utilizarea unor subansamble existente la furnizori, fara cheltuieli suplimentare de dezvoltare si testare. Furnizorii majori din industria auto globala ca ZF si Bosch sunt parteneri in acest proiect. Bosch contribuie cu partea de tractiune electrica, electronica si preia garantia si service-ul prin reteaua Bosch Service.

Structura inferioara de aluminiu, livrata de furnizor

Mergand mai in detaliu, sub caroseria simpatica realizata din materiale plastice colorate, evitandu-se in acest fel costurile cu vopsitoria, este o structura realizata din profile de aluminiu sudate de un furnizor extern si livrata gata pentru asamblare.

Panourile caroseriei

Partea superioara a structurii de rezistenta este realizata din teava de otel, asemanatoare cu un roll bar instalat pentru siguranta, in masinile de competitie.

Structura de rezistenta

Structura de rezistenta

Timpul va demonstra daca expertii in metode de productie de la Universitatea din Aachen au gandit si aplicat metodele optime pentru seria mica propusa ca obiectiv initial, dar pentru ca fabrica sa produca sunt necesari cumparatori… cat mai multi.

Dintre primii 3.000 de depunatori ai avansului de 1.000 de euro pentru inscrierea pe lista de asteptare, foarte multi au fost prezenti, alaturi de oficialitatile locale si jurnalisti, la festivitatile de inaugurare a fabricii.

Acumulatorii

Numeroase activitati au fost pregatite de organizatori, dar interesul major a fost pentru test drive si lunga coada formata in plin soare necrutator a pus rabdarea multora la incercare.

Pe o distanta foarte scurta, practic un careu in jurul fabricii, am avut ocazia sa conduc un prototip al celui mai performant model.

Pe scaunul pasagerului am avut un reprezentant e.GO Mobile, iar pe locurile din spate au fost inghesuiti cumva doi veterani ai defunctului INMT (Institutul National de Motoare Termice), buni cunoscatori ai Lastunului, cu care este imposibil sa nu compari si comentezi performantele si spatiul oferit de e.GO Life.

Prototipul condus era intr-o faza nefinalizata si interiorul lasa de dorit, iar suspensia cam rigida nu invita la o calatorie mai lunga.

Acceleratia este adecvata pentru a tine pasul cu circulatia in oras, iar franarea regenerativa este suficient de puternica pentru a conduce cu o singura pedala, aspect apreciat de cei ce au testat si alte automobile electrice.

La exemplarul condus, directia functiona foarte greoi, dar gazda ne-a explicat ca era vorba de o varianta prototip nefinalizata.

Este mult prea timpuriu pentru concluzii de orice fel. Atat aspectele economice, cat si cele legate de cresterea productiei la o ambitioasa cifra de 100.000 de exemplare pe an, depind de acceptarea publicului si de succesul modelelelor electrice promise de industria traditionala pentru 2019 si 2020.

Multumind gazdelor pentru test drive si explicatii

Asteptam cu nerabdare livrarea primului exemplar pentru teste de lunga durata, cand vom avea posibilitatea sa intelegem comportamentul in conditii de exploatare zilnica in oras.

Pana atunci, felicitari echipei de la Aachen si profesorului Schuh, pentru initiativa si realizarile de pana acum!

db

Distribuie acest articol!