De ce nu au reusit producatorii consacrati sa concureze, pana acum, cu Tesla?
17.08.2018
        
Distribuie acest articol!   

O intrebare recenta pe forumul Quora suna cam asa: “Model S a aparut in 2012, de ce nu reusesc marii producatori consacrati sa concureze cu Tesla?” Raspunsul lui Michael Barnard, consultant pentru inovatii in domeniul energiei “curate” si publicist la CleanTechnica, enumera problemele care considera ca i-a impiedicat timp de sase ani pe marii producatori globali sa lanseze un model competitiv cu Tesla, timp in care echipa lui Elon Musk a diversificat gama aflata in productie cu inca doua modele (X si 3).

In primul rand, producatorii traditionali nu au identificat destul de devreme autovehiculele electrice ca o problema sau amenintare si prea putini (Nissan, Renault, BMW) au intuit ca reprezinta o oportunitate pentru viitor.In al doilea, modelul traditional de vanzare al automobilelor prin reteaua de concesionari a devenit o piedica majora, fiindca cei mai multi refuza sa parcurga drumul anevoios de educare a publicului despre automobile electrice, preferand vanzarea rapida a unui model clasic.

Lipsa de expertiza si experienta cu automobile electrice este un alt factor inhibitor, fiindca inovatiile legate de acumulatori, electronica de putere si motoare electrice nu sunt familiare celor obisnuiti sa utilizeze motoarele cu ardere interna pentru game noi de modele. In timp ce Tesla priveste automobilele electrice ca pe niste “computere cu roti” si actualizarile continue ale software-ului au devenit un factor decisiv pentru satisfactia proprietarilor, majoritatea producatorilor consacrati par incremeniti intr-o epoca cand automobilele nu aveau calculatoare la bord.

Dilema “oul sau gaina?” a fost rezolvata complet diferit de Tesla si de “restul lumii”. In timp ce Tesla a decis sa fie “oul” si a construit o retea de incarcare rapida (Super Charger) globala, concurenta a ales dependenta de alte organizatii pentru constructia retelelor de incarcare, pe baza modelului traditional in care statiile de alimentare cu combustibil au fost construite de alte firme.

In opinia noastra, chiar daca dupa sase ani, in 2018 sunt in curs de lansare primele modele electrice competitive cu Tesla de la firmele cu traditie (Jaguar, Audi, Mercedes, BMW) intarzierea are un pret mare si volumul produs va fi limitat din cauza dependentei de acumulatorii furnizati de firme din China, Coreea si Japonia.

Tesla Model S a depasit vanzarile producatorilor germani in clasa premium chiar la ei acasa in primavara acestui an, iar Model 3 s-a instalat pe singura piata unde se vinde deocamdata, SUA, pe locul 1 in segmentul mediu-performante. Pentru perioada ianuarie – iulie clasamentul arata asa:
1. Tesla Model 3 – 38.100
2. Mercedes C-Class – 33.500
3. BMW seria 3 – 27.365
4. Infinity Q50 – 21554
5. Audi A4 – 19244
Sursa: http://ev-sales.blogspot.com

Cu sutele de milioane de kilometri parcursi de flota Tesla in ultimii sase ani si ecosistemul electric propriu complet (acumulatori, software, retea de incarcare, trei modele in productie), Tesla are un avantaj de know how major in domeniul automobilelor electrice, care s-a materializat intr-o dominatie a pietei SUA. Cu atat mai interesanta va fi batalia pentru piata chineza si cea europeana, chiar daca in prezent automobilele electrice reprezinta doar aproximativ 2-3% din vanzarile totale.

db

Distribuie acest articol!