Autovehicule electrice la SAB 2018
13.10.2018
        
Distribuie acest articol!   

Asa cum ati aflat in direct din postarile noastre in media sociala, incepand de la deschiderea Salonului Auto Bucuresti 2018, echipa 24auto.ro este prezenta in standul dedicat electromobilitatii, continuand in direct cu vizitatorii si presa, misiunea de a educa publicul larg despre intregul ecosistem al electromobilitatii.

Special amenajat anul acesta la SAB, din initiativa laudabila a organizatorilor, spatiul dedicat automobilelor electrice evidentiaza oferta existenta pe piata romaneasca si a fost rasplatit cu interesul deosebit al publicului si jurnalistilor, care viziteaza standul in numar mare si poarta un dialog interesant cu reprezentantii producatorilor, importatorilor si dealerilor prezenti.

In stand sunt expuse de catre dealerul Auto Cobalcescu un Nissan Leaf, cel mai bine vandut automobil electric pe plan mondial si un BMW i3, cel mai bine vandut model electric in Romania.

In imediata vecinatate, se afla un Smart si un Kia Soul, automobile electrificate ulterior, dupa ce si-au facut debutul in variante cu motoare cu ardere interna, diesel si benzina.

De la stanga la dreapta: Nissan Leaf, BMW i3, Smart EV, Kia Soul

Doua exemplare Soul EV sunt expuse si in standul Kia, pe care il consideram cea mai frumoasa realizare din aceasta editie a SAB, atat prin standardul international al designului si dotarilor, cat mai ales prin competenta reprezentantilor cu care am dialogat. Dl. Dumitru Pascale ne-a impartasit din experienta de patru ani in vanzarea de automobile electrice, din temerile si obiectiunile clientilor si din succesele de pana acum, bazate pe fiabilitatea variantei Soul EV si garantia exceptionala acordata de producatorul coreean.

Singura replica electrica europeana data pana in prezent firmei Tesla, Jaguar I-Pace, (productia Audi etron quatro abia a inceput la Bruxelles) este prezent in larga gama de automobile expusa de Tiriac Auto. Din pacate, specialistul acestui produs nu era prezent in stand si ne-am indreptat pasii spre alte exponate.

Desi Volvo nu a lansat inca pe piata un model 100% electric, aproape intreaga gama expusa are optiuni PHEV (plug in hybrid) cu autonomie electrica de pana la 50 km si avantajul unei calatorii mai lungi, fara reincarcare, utilizand motorul clasic.

Modele hibrid si PHEV (plug in hybrid) sunt expuse si in standul Toyota, producatorul care a introdus in 1997 tehnologia care rivaliza ca economie si invingea ca nivel de emisii poluante  motoarele diesel promovate de industria europeana, cu precadere cea germana.

Pentru echipa noastra cea mai placuta intalnire a fost cea cu inimoasa echipa ce doreste sa asambleze automobile electrice la Baia Mare. Bazandu-se pe experienta profesionala cu utilaje electromecanice si peste 20 de ani de colaborare cu firme din China, familia Muresan pare sa nu cunoasca obstacole prea mari in calea implinirii viselor, ce se transforma adesea in planuri de afaceri.

Asaltul presei si al publicului, interesul starnit de ceea ce vizitatorii au denumit cu drag „buburuza”, „gagalice” si in cate si mai cate feluri, zambetul larg de pe fata copiilor urcati la volan, a transferat energie si curaj intreprinzatorilor din Baia Mare pentru a mai aduce la SAB doua modele electrice, un minivehicul comercial de distributie si un model cu patru usi.

Gheorghe Muresan in timpul unui interviu despre modelul cu doua usi Oxygen

La fel cum am remarcat in primul articol dedicat test drive-ului cu cele doua prototipuri electrice la Cluj, daca un subansamblu este greu de gasit sau raportul pret/calitate nu corespunde cerintelor pentru mini-automobilele de oras din planul de productie, inimosii intreprinzatori cauta colaboratori si discuta solutii pe plan local.

Asa s-a intamplat si in a doua zi a targului, cand s-au intalnit cu o alta echipa romaneasca, Prime Motors, cu planuri mari in domeniul electromobilitatii, intr-un dialog despre posibilitatile productiei de acumulatori in tara. Ca dovada a competentei si ambitiei in domeniu, Prime Motors are cel mai mare exponat din incinta targului, un microbuz electric conceput pe platforma Iveco si o caroserie realizata la Bacau.

Vom reveni pe larg cu articole dedicate pionierilor electromobilitatii romanesti, GTG Electric si Prime Motors.

db

Distribuie acest articol!