Noul BMW Seria 8 Cabriolet

8 noiembrie 2018, Sursa: comunicat de presa BMW Group Romania



BMW descrie noul cabrio Seria 8 ca fiind automobilul sport decapotabil care exploreaza cele mai inalte culmi ale flerului dinamic, emotionalului si exclusivitatii. Noul BMW Seria 8 Cabriolet duce dinamismul emblematic BMW si eleganta liniilor decapotabile in segmentul de lux.

Doua motoare vor fi disponibile la lansarea din martie 2019: V8 pe benzina de 530 CP, pe M850i xDrive Cabriolet, si un diesel cu 6 cilindri in linie de 320 CP, pe 840d xDrive Cabriolet.

Noul limbaj de design al marcii BMW utilizeaza linii trasate cu precizie si suprafete musculoase, pentru a oferi o aura distinctiva definita in egala masura de calitatea sportiva si eleganta absoluta. Dimensiunile le egaleaza aproape cu exactitate pe cele ale BMW Seria 8 Coupé, iar caroseria realizeaza o forma extinsa dinamic, in special cand acoperisul este coborat.

Farurile LED adaptive fac parte din configuratia standard. Totodata, farurile BMW laser – disponibile optional – cu luminare variabila a drumului si Selective Beam genereaza o raza de actiune a fazei lungi de aproximativ 600 de metri.

Acoperisul rabatabil se evidentiaza prin designul cu masa redusa si izolarea fonica excelenta. Cand este ridicat, acoperisul confera automobilului o silueta asemanatoarea cu a unui coupé. Soft topul, care are culoarea neagra in echiparea standard, dar este disponibil si cu efect Anthracite Silver ca optiune, se deschide si se inchide complet automat si la atingerea unui buton in doar 15 secunde. Operarea poate fi activata atunci cand automobilul se deplaseaza cu viteze de pana la 50 km/h.

Armonia intre designul exterior si interior se dezvaluie cel mai bine atunci cand soft topul este coborat. Ocupantii celor patru scaune sunt inconjurati de cursivitatea panoului de instrumente, de linia laterala care integreaza usile si zona banchetei spate si de linia husei compartimentului pentru soft top.

Echiparea standard a noului BMW Seria 8 Cabriolet include un deflector de vant, care poate fi montat in zona scaunelor spate pentru a preveni turbulentele de aer nedorite atunci cand se conduce cu soft topul coborat. Pentru un sentiment sporit de confort, atunci cand automobilul este condus in sezonul rece, noul BMW Seria 8 Cabriolet este disponibil cu un sistem de incalzire in tetiere optional, cu prize de aer integrate in tetierele scaunelor fata.

Disponibile ca alternativa optionala la sistemul de sonorizare Harman Kardon Surround standard sunt precizia inalta si calitatea acustica excelenta a sistemului audio Bowers & Wilkins Diamond Surround. Iar clientii pot comanda aplicatii de sticla pentru butonul iDrive, butonul de start si butonul de volum, dar si optiuni din gama BMW Individual.