Acesta este noul Peugeot 208 (2019)

25 februarie 2019



A doua generatie a citadinei Peugeot 208 a evoluat in toate privintele, comparativ cu precedenta, iar marea noutate este versiunea 100% electrica.

Cu 4,05 m lungime, noul Peugeot 208 este mai lung cu 7 cm decat prima generatie. Linia generala este mai dinamica, mai agresiva. Versiunea GT Line, ilustrata de imaginile de aici, dispune in plus de un eleron spate, evacuare dubla, jantele de 17 inch si semnatura luminoasa LED cu cele 3 ”gheare”.

La bord, celebrul i-Cockpit a evoluat. Pentru versiunile de top, Peugeot promite instrumentar de bord 3D. Touchscreen-ul central este disponibil cu diagonala de 5, 7 sau 10 inch. Vor fi cinci versiuni de finisare: Access, Active, Allure, GT Line si GT.

Din punct de vedete tehnic, 208 foloseste noua platforma CMP, acum mai usoara cu 30 kg. De retinut ca versiunea full electrica va fi disponibila inca din momentul lansarii noii generatii. La fel ca ”varul” DS 3 Crossback E-Tense, va dispune de 136 CP si 260 Nm. Autonomia in regim zero emisii va fi de 340 km (ciclu WLTP).