Planurile pentru productia de acumulatori in Europa prevad o crestere de sapte ori, in urmatorii ani!
05.03.2019
        
Distribuie acest articol!   

Cu doar sase luni in urma, informam despre prima investitie in Germania a celui mai mare productor de acumulatori chinez CATL (Contemporary Amperex Technology Ltd). Pentru a intelege cat de dinamica este cresterea pietii pentru autovehicule electrice in Europa, este bine de stiut ca planurile initiale de productie, bazate pe comenzile de miliarde euro ale grupurilor Volkswagen si BMW, sunt deja depasite, cererea de acumulatori in Europa fiind in crestere.

Pe baza prognozei ce sta la baza deciziei de a investi in Germania 240 milioane euro, planul CATL prevedea o productie anuala de 14 GWh in prima faza, cu o crestere pana la 50-60 GWh in 2025.

Cererile de cotatie, RFQ (request for quote), primite de CATL in Europa a determinat o schimbare repida de strategie, considerand ca doar Grupul Volkswagen va avea nevoie de un total de aproximativ 150 GWh, pentru a realiza vanzarea celor 3 milioane de automobile electrice preconizate pentru anul 2025.

Echipa responsabila de investitii la CATL evalueaza in prezent posibilitati de crestere a productiei la Erfurt, unde constructia este in plina desfasurare, sau o noua locatie europeana, impreuna cu care productia sa poata fi ridicata pana la 100 GWh, de sapte ori mai mult decat planul initial.

In opinia presedintelui CATL Europa, Matthias Zentgraf, obiectivul european de a reduce emisiile poluante cu 37,5% pana in 2030, comparativ cu cele din anul 2021, va determina producatorii europeni sa adopte planuri mai agresive de productie pentru autovehicule electrice.

Vom urmari cu interes daca furnizorii coreeni si japonezi, prezenti in Europa, vor urma pasul facut de CATL.

db

Distribuie acest articol!