Cel mai puternic Ferrari de serie din toate timpurile: SF90 Stradale, hibrid de 1.000 CP!
01.06.2019
        
Distribuie acest articol!   

Ferrari a creat un adevarat buzz cu noul SF90 Stradale, dotat cu un V8 si trei motoare electrice. Noua creatie Ferrari suprinde prin noutati estetice, atat la interior, cat si la exterior, si este capabila sa parcurga 25 km in mod electric si sa atinga viteza maxima de 340km/h.

Ferrari este, fara indoiala, un constructor specializat in producerea de supercar-uri, care tine sa fie in tendinte. Astfel, inainte de a lansa modele full electrice, constructorul italian prezinta un model hibrid, SF90 Stradale, al carui nume vine de la cea de-a 90-a aniversare a Scuderiei.

Intai de toate, trebuie precizat ca SF90 este cel mai puternic Ferrari de serie din toate timpurile, primul care combina propulsia hibrida plug-in cu tractiunea integrala. Un Ferrari hibrid nu este chiar atat de surprinzator, deoarece ultimul supercar avea asociat un motor electric la clasicul V8. Acela era insa doar un boost! In cazul de fata este vorba de un hibrid plug-in! Asadar, in pozitie centrala spate gasim un V8 de 3.990 cmc si 780 CP, ceea ce reprezinta un record de putere pentru un bloc de acest tip. In plus, SF90 dispune de inca trei motoare electrice. Unul se afla in spate, intre blocul termic si cutia de viteze cu dublu ambreiaj, in 8 trepte. Celelalte doua sunt independente si sunt montate in fata. Cele trei blocuri electrice au o putere cumulata de 220 CP, astfel ca SF90 dispune in total de 1.000 CP.

Pentru a reduce greutatea masinii, bateria este mica, de 7,9 kWh. Prin urmare, modelul are o autonomie 100% electrica destul de modesta, de doar 25 km. Chiar si asa, este enorm pentru Ferrari! Cu cele patru motoare, SF90 afiseaza performante exceptionale: 340 km/h viteza maxima si 2,5 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h. Patru moduri de conducere sunt disponible, de la E-Drive pentru modul 100% electric, la Qualify, pentru a avea maximum de viteza.

Din punct de vedere estetic, SF90 reprezinta o gura de aer proaspat in materie design. Unii vor avea cu siguranta impresia unui déja-vu. Este adevarat ca masina duce cu gandul la J50, o creatie unica, prezentata in 2016. Altii vor gasi cu siguranta un concept propriu pentru SF90. Exceptional proiectata, cel putin din perspectiva proportiilor, noua supersportiva italiana poarta semnatura echipei de design de la Ferrari Styling Centre, condusa de Flavio Manzoni.

In fata gasim faruri originale in forma literei C, care prind ca intr-o menghina partea frontala. Semnalizatoarele sunt, in schimb, minimaliste. Deasupra, capota are o priza de aer larga.

Parbrizul si geamurile laterale formeaza, din punct de vedere vizual, un bloc comun cu pavilionul, ca o evocare a modelului LaFerrari. Spatele surprinde cu forma lunetei si conturul caroseriei in forma de arca. Tot in spate sunt doua evacuari si patru stopuri cu aspect aplatizat. Desi mizeaza pe cartea eco, SF90 isi confirma pedigriul sportiv si prin amplasarea evacuarilor in pozitie centrala.

In cockpit se regasesc cateva noutati interesante, alaturi de aspectul minimalist, usor dezorganizat, tipic Ferrari. Continuitatea intre plansa de bord si portiere este inedita. Instrumentarul este 100% digital, iar datele sunt proiectate si pe parbriz, in timp ce comenzile plasate pe partea centrala amintesc de succesiunea treptelor de viteza.

SF90 se alatura gamei Ferrari si nu inlocuieste niciun model existent. Pretul nu a fost inca anuntat.

Distribuie acest articol!