Audi SQ8 TDI este cel mai puternic diesel de pe piata europeana
23.07.2019
        
Distribuie acest articol!   

Audi prezinta top-modelul gamei sale, SQ8 TDI, echipat cu un motor diesel bi-turbo cu opt cilindri. Modelul SUV coupe de talie mare ofera performante spectaculoase si un nivel ridicat de eficienta. Tehnologiile de propulsie si suspensie, incluzand un diferential sport, stabilizare anti-ruliu si directie integrala, asigura o manevrabilitate extrem de dinamica.

Motorul V8 biturbo cu care este echipat Audi SQ8 TDI este cel mai puternic diesel de pe piata europeana. Dar in ciuda puterii sale enorme, motorul este foarte eficient, facand uz de un pachet complex de solutii tehnice de ultima ora. Astfel, propulsorul genereaza 320 kW (435 CP) si un cuplu de 900 Nm, intre 1.250 si 3.250 rpm. Iata de ce, motorul 4,0 TDI poate accelera SUV-ul coupe de parca ar fi un automobil sport pur-sange: sprintul la 100 km/h are nevoie de doar 4,8 secunde. Viteza maxima a fost limitata electronic la 250 km/h. Cuplul este transmis prin intermediul unei cutii de viteza tiptronic cu opt trepte de viteza si al tractiunii integrale permanente quattro.

Compresorul electric (EPC) completeaza cele doua turbocompresoare la demaraj si la accelerarea la turatie mica, astfel ca motorul V8 TDI prezinta o evolutie extrem de spontana a puterii. EPC isi ia puterea dintr-un sistem electric de 48 de volti, ce reprezinta, de asemenea, baza sistemului micro-hibrid (MHEV). Acesta include si un alternator cu curea ce poate recupera energie la decelerare, pe care o stocheaza in bateria litiu-ion. La utilizarea in conditii uzuale, aceasta tehnologie (MHEV) poate reduce consumul de combustibil cu pana la 0,5 litri la 100 km. In ciclul WLTP, SUV-ul coupe consuma in medie 7,8 litri de combustibil si emite intre 205 si 204 de grame de CO2 per kilometru, in functie de combinatia de anvelope/jante cu care este echipat.

In dotarea standard, Audi SQ8 TDI este echipat cu sistemul de manevrabilitate dinamica Audi drive select si cu suspensii pneumatice adaptive sport, cu amortizare controlata.  Suspensia pneumatica variaza nivelul caroseriei cu pana la 90 mm, ceea ce permite deplasarea in conditii optime pe diferite tipuri de suprafete. Directia integrala este disponibila ca alternativa la directia progresiva inclusa in dotarea standard. La viteze mici, aceasta vireaza rotile din spate in directia opusa fata de rotile din fata, pentru o agilitate mai accentuata. De la viteze de aproximativ 60 km/h, rotile din spate vireaza usor in aceeasi directie cu cele din fata, pentru stabilitate optimizata.

Pe scurt, designul modelului Audi SQ8 TDI poate fi descris ca fiind impresionant, sportiv si robust.  Elementele caracteristice de la exterior accentueaza statutul special al acestui model sport: grila Singleframe octogonala de la radiator dispune de lamele duble, incadrate de o rama argintie mata. Prizele de aer cu contururile lor clare, sistemul de evacuare specific gamei S si blisterele quattro distinctive de deasupra pasajelor rotilor sunt toate dovezi clare ale puterii ce asteapta sub capota sa fie dezlantuita. Liniile orizontale, ca de exemplu bandoul luminos din partea din spate a masinii si bandoul marcant de deasupra difuzorului negru accentueaza latimea SUV-ului.  Farurile LED cu asistent pentru luminile de drum sunt incluse in dotarea standard si optional ilumineaza soseaua cu tehnologie HD Matrix LED.

Specific modelelor S, interiorul este finisat in nuante inchise la culoare. Scaunele sport incluse in dotarea standard sunt decorate cu emblema S si cusaturi contrastante. Scaunele sport S plus cu tetiere integrate si sectiunile laterale puternic profilate sunt o dotare optionala.

Asortat interiorului sportiv, afisajul Audi virtual cockpit ofera moduri de afisare specifice modelelor S, cu detalii grafice rosii. Soferul poate selecta modul de afisare „performance”, la care accentul principal este pus pe turometru, ce este afisat sub forma unui grafic dreptunghiular. Puterea si cuplul sunt indicate in forma procentuala. Cele doua ecrane tactile mari cu feedback acustic si tactil sunt principalele elemente de control.

Functia de navigatie este completata si optimizata de serviciile Car-to-X, precum cele de informare privind indicatoarele de circulatie sau pericolele. Serviciile acestea, precum si cel mai nou serviciu, si anume cel de informare pentru sistemele de semaforizare, folosesc inteligenta colectiva a flotei Audi (swarm intelligence). In prezent, Audi implementeaza treptat acest serviciu in tari din Europa. Astfel, masina primeste informatii de la computerul central al sistemului de semaforizare al orasului, pentru a-i permite soferului sa ajusteze viteza astfel incat sa ajunga la urmatorul semafor cand acesta are lumina verde. In timp ce soferul asteapta la semaforul rosu, pe afisajul Audi virtual cockpit este indicat timpul ramas pana la verde. Astfel, sistemul contribuie la un stil de condus predictiv si eficient, precum si la fluidizarea permanenta a traficului.

Tempomatul adaptiv creste si mai mult nivelul de siguranta, dar si confortul soferului, asistandu-l prin ghidare laterala si longitudinala.  In combinatie cu asistentul pentru eficienta, sistemul incetineste si accelereaza masina in baza informatiilor predictive provenite de la senzori, din datele de navigatie si de la indicatoarele de circulatie. In oras, sunt deosebit de utile sistemele precum asistentul pentru intersectii, asistentul pentru marsarier rear cross traffic assist, asistentul de avertizare la iesirea in trafic si camera video de 360 de grade.

Sursa: comunicat de presa Audi

Distribuie acest articol!