Bugatti Centodieci: opt milioane de euro fara taxe, doar zece exemplare!

19 august 2019



Pentru a marca cei 110 ani de existenta, Bugatti prezinta un model inedit, care aduce un omagiu modelului EB110, din ultima decada a secolului trecut. Se numeste Centodieci si va fi produs in doar zece exemplare. Pretul de vanzare pentru fiecare exemplar este ametitor: opt milioane de euro, fara taxe!

Anul 2019 pare sa fie unul de exceptie pentru Bugatti, care implineste 110 de la infiintare. Dupa uimitoarea La Voiture Noire, dezvaluita in primavara, la Salonul de la Geneva, acum este randul lui Centodieci, al carui debut a fost programat in cadrul concursului de eleganta de la Pebble Beach, din California. Spre deosebire deLa Voiture Noire, care este produsa intr-un singur exemplar, “seria” Centodieci prevede zece exemplare.

Centodieci aduce un omagiu si modelului EB110, lansat in 1991, cu ocazia aniversarii a 110 ani de la nasterea lui Ettore Bugatti. S-a optat pentru un nume italian tocmai pentru a evoca originile fondatorului.

Achim Anscheidt, seful de design de la Bugatti, explica modul in care a fost creat acest model special: “Provocarea a constat in a nu ne inspira din designul modelului istoric si in a nu lucra doar intr-o maniera retrospectiva. Am dorit sa interpretam intr-o maniera moderna linia si tehnologia epocii”.

Trimiterile la EB110 sunt numeroase: calandrul mic, in forma de potcoava, farurile pozitionate sus, geamurile laterale in continuarea parbrizului si continuate cu prize de aer. In spate, stopurile plasate intr-un oval, sunt, la randul lor, o interpretare actuala a celor de la EB110.

Bugatti Centodieci este prezentat oficial vopsit in alb. Stephan Winkelmann, presedintele Bugatti, explica: “Prin acest alb, operatiunea de comunicare creeaza un contrast frapant cu La Voiture Noire. Cele doua automobile sunt la poluri opuse, totul este complementar, gen yin si yang”. Cat despre interior, pentru moment acesta ramane secret, niciun detaliu nefiind dat publicitatii.

Pentru un ochi format este evident ca Centodieci a fost dezvoltat pe baza lui Chiron, de la care a preluat platforma tehnica si motorul. Puterea agregatului W16 de 8.0 litri a crescut de la 1500 la 1600 CP. Astfel, cu plecare de pe loc, ajunge la 100 km/h in 2,4 secunde, la 200 km/k in 6,1 secunde, respectiv la 300 km/h in 13,1 secunde. Viteza maxima este limitata la 380 km/h. Fata de Chiron, Centodieci este mau usor cu 20 kg.

Evident, intreaga productie a fost contractata. Norocosii clienti trebuie sa se inarmeze cu ceva rabdare, pentru ca productia celor zece exemplare se va intinde pe durata a doi ani.