Primele detalii referitoare la întoarcerea Peugeot în cursele de anduranță
13.12.2019
        
Distribuie acest articol!   

Ca și alți constructori majori, Peugeot nu se va întoarce de unul singur în cursele de anduranță. Marca franceză se asociază cu scuderia elvețiană Rebellion Racing, specialistă în astfel de competiții. Peugeot a mai anunțat că va participa la cursa de 24 de ore de la Le Mans, în 2023.

Marea întoarcere Peugeot în Campionatul Mondial de Anduranță va avea loc în 2022, prin înscrierea la viitoarea categorie Hypercar, precum și la cursa de 24 de ore de la Le Mans, din anul următor. Până atunci însă, mai rămâne foarte multă muncă de făcut pentru echipa Peugeot Sport, care se va asocia în acest scop cu Rebellion Racing.

Peugeot a anunțat deja oficial parteneriatul cu elvețienii de la Rebellion pentru reîntoarcerea în WEC și la Le Mans, în 2022. Fondată în 2008, prin asocierea Speedy Racing cu Sebah Racing, această echipă și-a schimbat numele în 2010, în Rebellion Racing, iar de atunci participă la ”Le Mans Series”. O experiență care va fi crucială pentru Peugeot și pentru reîntoarcerea sa la anduranță, motivată de scăderea costurilor acestei discipline, prin crearea categoriei Hypercar.

Primele detalii despre noul monopost vor fi oferite în ianuarie 2020, cu mai bine de doi ani inainte de debutul acestuia pe pistă.

Distribuie acest articol!