Doar o chestiune de timp
22.05.2020
        
Distribuie acest articol!   

Ce mai trece timpul! Sunt mai bine de doi ani de la înființarea secțiunii Electromobilitate pe 24auto.ro, moment care a coincis cu demararea proiectului cu același nume. Parcă pentru a celebra momentul, zilele trecute am avut parte, iarași, de o nouă experiență electromobilistică. O reîntâlnire “la lucru” cu Hyundai Ioniq.

În urmă cu un an, atunci când Ioniq inaugura garajul virtual Electromobilitate, am avut ocazia să utilizez compacta coreeană 100% electrică pe o perioadă ceva mai lungă. Experimentam, în premieră, viața de electromobilist.  Da, chiar există așa ceva, iar trăirile și obiceiurile sunt, într-o oarecare măsură, altele față de cele pe care le știm de la un automobil clasic. Le-am redescoperit acum – accelerearea liniară și frânarea regenerativă, lipsa aproape totală a feedback-ului sonor, ritualul “pusului la încărcat” sunt cele mai pregnante.

La circa un an de la debut și peste 30.000 de kilometri contorizați deja la bord, Ioniq este același ca în prima zi, cel puțin ca performanțe dinamice și autonomie a bateriei. Spre deosebire de sesiunile de teste de acum un an, când elementul de noutate și grija pentru a “economisi” cât mai multă energie au primat, de data aceasta totul s-a încadrat în firescul utilizării de zi cu zi.

Așadar, am “alergat” cu Ioniq la treburile zilnice prin oraș, în acel du-te vino pe care cu toții îl avem în agenda zilnică. Nu am menajat deloc mașina, însă nici nu i-am căutat limitele. O utilizare obișnuita, într-un oraș destul de aglomerat, așa cum este Timișoara, chiar dacă perioada post-izolare (Covid-19) încă nu înregistrează valori de trafic prea ridicate.

Ioniq se descurcă impecabil și te convinge rapid, dacă mai e cazul, că traficul urban este mediul nativ al unui automobil electric. Iar costurile cu energia sunt un alt avantaj major de partea acestuia – o încărcare de câteva ore, seara, acasă, la clasica priză de 220V, este suficientă pentru 3-4 zile de alergătura. Pe scurt, o plăcere și la condus, și la buzunar!

Celor care continuă să se îndoiască de viitorul automobilelor electrice, le-aș răspunde astfel: problema nu mai este dacă, ci doar cât de repede vor lua locul celor clasice! Dacă privim atent la ce se întâmplă în industria de profil, toate argumentele sunt în favoarea lor: evoluția tehnologică accelerată, ieftinirea bateriilor, politicile de încurajare a transportului electric în detrimentul celui cu propulsie termică și nu în ultimul rând, decizia tot mai multor constructori de a investi masiv în electrificarea gamei. Prin urmare, este doar o chestiune de timp!

Rămâneți în contact cu proiectul Electromobilitate, accesând blogul dedicat mobilității electrice: www.electromobilitate.com!

Eugen COCEA
Credit foto: Mircea ADAM

Distribuie acest articol!