Guvernul german va obliga service-urile auto să instaleze stații de reîncărcare
11.06.2020
        
Distribuie acest articol!   

În marele proiect de relansare a economiei germane, industria auto este prioritară, în special sub aspectul mobilității electrice. Printre alte măsuri, guvernul german a decis să impună tuturor atelierelor service auto dotarea cu stații de reîncărcare.

Decizia vizează dezvoltarea infrastructurii naționale de reîncărcare a automobilelor electrice și eliminarea uneia dintre principalele temeri ale automobiliștilor germani vizavi de mobilitatea electrică, cea referitoare la ”pana de curent”. Studiile realizate în această țară au arătat că 97% din motivele pentru care automobiliștii nu cumpără automobile electrice sunt legate de autonomie. Astfel, prin dezvoltarea unei rețele formate din numeroase puncte de reîncărcare, problema ar trebui să fie eliminată din momentul în care automobiliștii vor ști că au la dispoziție, practic oriunde, o stație de reîncărcare.

Prin instalarea bornelor în toate atelierele service din țară, Germania își va dezvolta, desigur, una dintre cele mai bune acoperiri teritoriale, dacă nu chiar cea mai bună din lume! Efortul va fi, însă, uriaș. Implică ample lucrări de racordare la rețea, având în vedere că nu toate service-urile sunt amplasate în vecinătatea punctelor importante de distribuție a energiei electrice. Acest aspect va cântări enorm în cazul stațiilor de încărcare rapidă, unde necesarul poate ajunge la o putere chiar și de 2 MW.

Potrivit unei organizații germane din domeniul energiei și industriei, pentru democratizarea mobilității electrice necesarul din această țară ar fi de cel puțin 70.000 de stații de încărcare și 7.000 de borne de încărcare rapidă.

Distribuie acest articol!