Porsche a anunțat că a detectat modificări ilegale pe anumite motoare pe benzină produse între 2008 și 2013. Constructorul german a prevenit autoritățile din Germania și Statele Unite cu privire la această problemă și a decis să deschidă o anchetă internă.
Ancheta vizează o presupusă manipulare a emisiilor. Un ”deja vu”, în contextul Dieselgate. După cum se știe, Porsche a primit anul trecut o amendă de 535 milioane de euro, în cadrul scandalului Dieselgate.
Publicația germană Bild am Sonntag relatează despre ancheta internă de la Porsche, asupra modificărilor ilegale efectuate la motoare pe benzină, după ce acestea fuseseră omologate de către Autoritatea Federală a Transportului Auto din Germania (KBA).
Afirmațiile oficialilor Porsche, preluate de presa germană, referitoare la ancheta internă, sunt surprinzătoare și sugerează că Porsche nu ar deține controlul asupra anumitor parametri, în producție, după omologare.
Problemele identificate de Porsche sunt de hardware și software, vizate fiind modelele 911 și Panamera produse în perioada 2008-2013. În schimb, niciun model aflat în prezent în producție nu este vizat de aceste modificări. La rândul său, KBA a demarat propria investigație în acest caz.