Facelift pentru Porsche Panamera (2020)
29.08.2020
        
Distribuie acest articol!   

Porsche a prezentat versiunea revizuită a coupe-ului său cu 4 uși Panamera, ocazie cu care debutează și noile variante Turbo S și 4S E-Hybrid.

A sosit, așadar, monentul revizuirilor pentru Porsche Panamera. Din punct de vedere estetic, modificările sunt minore. Parașocul față Sport Design, cu prizele de aer mărite, care era opțional până acum, a fost mutat pe lista dotărilor standard. Merită menționate, de asemenea, noua bandă luminoasă spate, jantele și noile nuanțe pentru caroserie.

Dar cele mai importante noutăți privesc motorizările. A crescut puterea și a fost integrată o nouă versiune Turbo S, înlocuitoare pentru vechiul Turbo. Motorul V8 de 4,0 litri biturbo a fost revizuit în profunzime și furnizează acum 630 CP și 820 Nm (față de 550 CP și 770 Nm, la vechiul Turbo). Noua variantă Turbo S rămâne totuși sub Turbo S E-Hybrid, care dispune de 680 CP.

În modul Sport-Plus, accelerează 0-100 km/h în 3,1 secunde, în timp ce viteza maximă este de 315 km/h. Optimizarea șasiului (amortizoare adaptive și control electronic antiruliu) a crescut confortul la drum lung și stabilitatea în viraje.

Turbo S nu este singura noutate majoră cu care vine Panamera facelift. Și versiunea GTS a câștigat 20 CP, ajungând acum la 480, în timp ce cuplul a rămas la 620 Nm. În schimb, varianta de intrare în gamă rămâne la 330 CP și 450 Nm.

O altă noutate este Panamera 4S E-Hybrid, de 560 CP și 750 Nm, un plugin a cărui autonomie cu zero emisii a crescut cu 30%, la 54 km (WLTP). Acumulatorul a trecut de la 14,1 kWh la 17,9 kWh. În materie de performanțe, cu Pack Chrono Sport în dotare standard, accelerează 0-100 km/h în 3,7 secunde.

Distribuie acest articol!