Nou SUV compact Toyota Corolla Cross nu va ajunge în Europa
10.08.2020
        
Distribuie acest articol!   

Toyota a prezentat recent, în Thailanda, modelul Corolla Cross, versiunea SUV a modelului compact Corolla.

Corolla, unul dintre cele mai răspândite modele produse de Toyota, este prezent, practic, peste tot în lume, fie că vorbim de versiunea hatchback (cu 5 uși), sedan (4 uși) sau break (Touring Sports). Acestora li se va alătura, de acum, și noua versiune SUV Corolla Cross.

Corolla Cross este un SUV compact de 4,46 m lungime, 1,82 m lățime și 1,62 înălțime, cu ampatament de 2,64 m. Cu aceste dimensiuni, se poziționează în gama Toyota peste C-HR, dar sub noul  RAV4. Volumul portbagajului este de 440 litri.

La exterior, se remarcă un calandru impozant și proiectoarele led, la fel ca la modelul mai mare, RAV4. Totuși, Corolla Cross se diferențiază grație și câtorva forme ceva mai îndulcite, prezente atât în partea din față, cât și la spate.

Bordul este o copie fidelă a celui de la Corolla, cu o ambianță ceva mai îngrijită și mai simplificată, cu un impunător ecran central tactil de tip tabletă.

În ceea ce privește fișa tehnică, Corolla Cross dispune de platforma modulară TNGA-C de la Toyota, utilizată deja la Corolla și RAV4. De bază este motorizarea de 1,8 litri hibrid, de 122 CP, la fel ca la Prius și Corolla.

Prezentat la Bangkok, în Thailanda, și deja comercializat la nivel local, SUV-ul Corolla Cross „va fi lansat pe piață în viitor”, a anunțat Toyota. Modelul este destinat în special piețelor emergente, așa că nu va fi adus și în Europa.

Distribuie acest articol!