Hummer se întoarce, sub forma unui pickup electric
22.10.2020
        
Distribuie acest articol!   

Retrasă ca efect al crizei din urmă cu un deceniu, marca Hummer își face reintrarea pe piața auto, de data aceasta cu un pick-up 100% electric, trecut sub ”umbrela” GMC.

Hummer revine, așadar. Și speră să o facă în forță, prin intermediul unui model spectaculos. Două sunt schimbările radicale, față de ceea ce eram obișnuiți cu privire la celebra marcă americană: nu mai e în componența colosului General Motors, fiind acum parte din GMC, iar propulsia clasică a fost abandonată, în favoarea celei full electrice.

Spiritul și masivitatea tipice coloșilor Hummer au rămas însă neafectate! Mașina are o capacitate offroad remarcabilă, grație suspensiei pneumatie adaptive care poate mări garda la sol cu până la 15 cm, camerelor video amplasate sb caroserie și posibilității de bracare a tuturor roților, pentru a facilita deplasarea ”în diagonală”, pentru cazurile extreme.

Noul Hummer este propulsat de trei motoare, care cumulează 1000 CP și 15000 Nm! Autonomia anunțată este de până la 550 km. În ciuda masivității sale, acest pickup electric este capabil să accelereze 0-100 km/h în puțin peste 3 secunde!

Liniile ferme de la exterior se regăsesc și la bord, al cărui design pare trasat… cu rigla. Planșa dispune de instrumentar digital și un display tactil central cu diagonala de 13,4 inchi. Pentru amatorii de deplasări sub cerul liber, panourile care formează pavilionul pot fi îndepărtate.

Producția noului Hummer va demara în cursul anului 2021. GMC speră să aibă, cu acest nou model, un răspuns pe măsură în fața viitoarelor truck-uri electrice americane Ford F-150 și Tesla Cybertruck. Pentru moment, niciun cuvând despre eventuala disponibilitate pe piața europeană!

Distribuie acest articol!