Mercedes-Benz va lansa în viitorul apropiat modelele electrice EQA și EQB. Va urma apoi EQS, care va inaugura platforma special dezvoltată pentru modelele electrice și va fi folosită la EQE și SUV-uri.
Mercedes și-a prezentat zilele trecute programul în materie de vehicule electrice. În 2021, marca va propune cel puțin cinci modele electrice și va avea mai mult de 10 în 2025, urmând să ajungă la peste 20 în jurul anului 2030. Mercedes a oficializat și lansarea unor modele cu denumirea EQ, inaugurată în 2018, cu EQC. Producția lui EQA va demara până la sfârșitul acestui an, iar cea a lui EQB, în 2021.
Evenimentul anului 2021 va fi totuși lansarea lui EQS. Această limuzină electrică de dimensiuni mari va marca un moment de cotitură pentru Mercedes. Va inaugura o platformă care a fost special gândită pentru vehiculele electrice, în timp ce EQA, EQB și EQC sunt versiuni electrice ale modelelor GLA, GLB și GLC, cu o bază concepută inițial pentru motoare termice.
EQS nu va fi o simplă versiune electrică a Clasei S. Platforma sa specifică, denumită EVA, îi va permite să optimizeze tehnologia electrică. Mercedes promite o autonomie de până la 700 km, după noul ciclu WTLP. La o stație de încărcare super-rapidă va putea recâștiga 250 km de autonomie în numai 15 minute. După EQS, Mercedes va lansa EQE, o berlină electrică de talia unei limuzine Clasa E, pe aceeași platformă. Vor fi lansate, bineînțeles, și variantele SUV pentru EQE et EQS.
Mercedes va avea și o a doua platformă dedicată versiunilor electrice, de această dată pentru modelele mai mici – EQA, EQB și EQC. Pentru această platformă, numită MMA, constructorul evocă cinci vehicule, fără să vorbească deocamdată despre autonomie.
Și alte branduri din curtea Mercedes vor fi electrificate: modelele sportive AMG, luxoasele versiuni Maybach și legendarul G-Class. Următorul deceniu va aparține hibrizilor plug-in, iar Mercedes va propune 20 astfel de modele până în 2025, urmând să aibă peste 25 pînă în 2030.
În paralel cu electrificarea, oferta de propulsoare termice se va reduce progresiv. Raportat la 2020, aceasta va scădea cu până la 40% în 2025, respectiv cu până la 70% în 2030.
În fine, cu ocazia recentei prezentări a strategiei pentru anii care vor veni, constructorul german a anunțat și un concept, denumit Vision EQXX. Acesta prefigurează într-o oarecare măsură viitoarea generație de automobile electrice.