Previziunile actuale indică o creștere cu 10% pentru piața auto europeană, în 2021, comparativ cu anul trecut. Însă cu o condiție: vaccinarea să își urmeze cursul prevăzut la nivel continental.
Deși este destul de complicat de stabilit o relație între un vaccin medical și piața auto, iată că în 2021 aceasta din urmă depinde foarte mult de campania de vaccinare anti-Covid-19. Într-un comunicat de presă, Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) prevede pentru 2021 o creștere ușoară a pieței auto continentale, cu 10% față de 2020. Reamintim, anul trecut înmatriculările au scăzut cu 20%.
Noul președinte ACEA, Oliver Zipse (Grupul BMW), pune accentul pe vehiculele reîncărcabile (hibride sau electrice) în Europa, a căror creștere va continua să fie peste media pieței.
Trebuie precizat că cifrele sunt destul de volatile și greu de estimat, pentru a putea vorbi de o tendință. În decembrie anul trecut, electricele au înregistrat vânzări semnificative în Europa, însă în aproape toate cazurile a fost vorba de înmatriculări tactice de sfârșit de an, pentru a mai economisi câteva grame ”prețioase” de CO2.
Rezultatul? La începutul lui 2021 dealerii s-au ales cu numeroase automobile înmatriculate ”0 km”, pe care trebuie să le vândă rapid, altfel valoarea lor va scădea inevitabil. Iată de ce cifrele înmatriculărilor de modele reîncărcabile din ianuarie 2021 au scăzut, raportat la decembrie anul trecut.