Final de carieră pentru Ford Mondeo! După aproape cinci milioane de exemplare produse, din 1993 și până în prezent, familiala americană va ieși din producție, în martie 2022.
Decizia nu este neapărat o surpriză, având în vedere situația dificilă în care se află Ford pe piața europeană și amplul plan de reorganizare inițiat cu ceva timp în urmă. Obiectivul acestuia este de concentrare pe modelele rentabile, în special SUV-uri.
Ford explică decizia exemplificând cu cifre: ”În 2020, 39% din vânzările particulare Ford au fost modele SUV sau crossover, cu opt puncte procentuale mai mult decât în 2019”.
Pe de altă parte, pivotarea industriei auto spre electromobilitate presupune eforturi financiare majore, în următorii ani. Ford a prevăzut o investiție totală de 18,6 miliarde de euro, la nivel mondial, pentru ca, în 2026, toate modelele sale să fie disponibile și în versiune electrificată, iar din 2030, în versiune 100% electrică.
Mondeo a apărut în 1993, când a înlocuit modelul Sierra. De atunci a fost produs de-a lungul a patru generații și în circa cinci milioane de exemplare, versiunile sedan, SW (break) și ST (sport).
În privința celorlalte modele a căror existență a fost pusă sub semnul întrebării în ultima perioadă, monovolumeme Galaxy și S-Max, Ford a anunțat că producția acestora va continua, mai nou fiind disponibile și în versiuni full hibrid.