Ioniq 5 marchează un nou start pentru Hyundai, în cursa electromobilității
31.03.2021
        
Distribuie acest articol!   

La început a fost un model, acum este un brand de sine stătător, care va reuni pe viitor toate modelele 100% electrice de la Hyundai. Iar primul model din această nouă gamă electrică de la Hyundai se numește Ioniq 5 și a fost lansat de curând. Despre acest model, de la rolul simbolic pe care îl joacă și până la caracteristicile tehnice, ne-am propus să vorbim în cele ce urmează.

Constructorul coreean a ales un mod curios de ”separare” (și) prin denumire, a gamei electrice de ceea ce înseamnă, în fond, numele Hyundai. Dacă vă întrebați de ce nu a ales, totuși, o integrare a modelelor electrice sub marea umbrelă a brandui principal, un posibil răspuns ar putea fi profilul clientului elmob, care pare destul de diferit, cel puțin la momentul actual, de cel al clientului tradițional. În același timp, această decizie ar trebui percepută drept un puternic semnal de debut pentru o nouă etapă în procesul de electrificare.

Ioniq 5 este un SUV compact, care inaugurează noua platformă  dedicată vehiculelor electrice ale mărcii, E-GMP. Platforma face posibilă reinventarea proporțiilor vehiculului, cu un ampatament uriaș, de 3 metri. Acest lucru poate induce ușor confuzii în privința aspectului.

Privită din lateral, mașina nu pare a fi o compactă, ba chiar una destul de mare. Și totuși, măsoară 4,63 metri lungime! Hyundai definește acest model drept un SUV, deși Ioniq 5 nu prea are legătură cu acest tip de automobil!

Ioniq 5 are un design angular, cu linii rafinate, simple, ușor retro. Un Z trasat pe laterale îi conferă un look inedit. Primul model al mărcii, Pony, a constituit principala sursă de inspirație a designerilor. Stilul exterior este completat de grupurile optice cu aspect de pixeli, mânere încastrate în portiere și jantele de 20 de inchi cu design ”prelungit” pe flancurile anvelopelor.

Tabloul de bord are un stil minimalist, dominat de două ecrane cu digonala de 12 inch, amplasate unul lângă altul, fără a fi încastrate. Mai multe elemente din interior, precum scaunele și fețele de uși sunt îmbrăcate în materiale obținute din sticle de plastic reciclate.

Consolă centrală, care are prevăzută o cotieră, suporturi pentru pahare și un spațiu de depozitare destul de generos, poate culisa 14 centimetri. Dacă șoferul și pasagerul din dreapta își împing scaunele în spate la maxim, ei pot ieși pe oricare parte a mașinii – un aspect practic, în cazul locurilor de parcare foarte înguste.  

Pasagerii din spate beneficiază de un spațiu generos pentru picioare, datorită ampatamentului uriaș. Ioniq 5 este una dintre cele mai spațioase familiale, cu un portbagaj de 531 litri. Bancheta spate este culisantă și poate fi rabatată 60/40. Iar datorită motorului electric compact, există și un al doilea portbagaj, în partea din față, de 57 de litri.

Ioniq 5 este dotat cu două tipuri de acumulatori: de 58 kWh, respectiv de  72,6 kWh. Hyundai propune două variante de propulsie, cu un motor pe puntea spate sau cu două motoare, câte unul pe fiecare axă. Versiunea de top, cu tracțiune integrală și cu acumulator mare, poate trece de la 0 la 100 km / h în 5,2 secunde și promite o autonomie de până la 480 km.

Platforma E-GMP este compatibilă cu infrastructurile de reîncărcare de 400 V și 800 V. La un terminal de 350 kW, câștigarea a 100 km de autonomie se realizează în doar 5 minute. Demnă de remarcat este și tehnologia de încărcare ”inversă” V2L, prin care mașina poate încărca dispozitive electrice, cum ar fi o bicicletă sau echipament de camping.

Ioniq 5 este deja disponibil la vânzare, primele livrări fiind anunțate pentru la vară.

Distribuie acest articol!