Noul SUV coupe Volkswagen Nivus va fi comercializat în Europa sub numele Taigo
01.04.2021
           
Distribuie acest articol!   

Așa cum relatam zilele trecute, gama de SUV-uri de la Volkswagen se va mări în curând, prin apariția unui nou model. Este vorba de versiunea europeană a lui Nivus, un SUV coupe lansat anul trecut, în Brazilia.

Volkswagen a anunțat oficial această noutate, prezentând și câteva schițe cu noul model. Numele acestuia pe piața europeană va fi Taigo, iar constructorul îl definește drept un ”SUV coupe sport”.

Numele Taigo se înscrie în logica patronimelor folosite de Volkswagen la SUV-urile sale de pe piața europeană - toate numele încep cu litera T: T-Cross, T-Roc, Tiguan, Touareg. Pe de altă parte, astfel există o delimitare mai clară între versiunea europeană și cea sud-americană a acestui model.

Taigo va intra pe segmentul SUV-urilor compacte. Nivus măsoară 4,27 metri lungime, fiind mai mare decât T-Roc cu doar câțiva cm. Va fi oferit cu motorizări TSI iar printre dotări se numără proiectoare cu LED în standard, bord complet digital și o multitudine de sisteme de asistență pentru șofer.

Versiunea europeană a celui mai mic SUV Volkswagen se va produce în Spania, la Pamplona, acolo unde se asamblează și T-Cross, din care acest model este, practic, derivat. Lansarea oficială este prevăzută pentru la vară.

Distribuie acest articol!