Kia Sportage 5 (2021): schimbare totală!
13.06.2021
        
Distribuie acest articol!   

Kia a dezvăluit primele informații și imagini cu noul Sportage. Această a cincea generație a binecunoscutului SUV sud-coreean vine cu noutăți majore.

Lansat în 1994, Sportage este în prezent unul dintre cele mai cunoscute modele de la Kia. Schimbările aplicate la noua generație, atât la exterior, cât și la interior, generează o adevărată ruptură cu trecutul!

Liniile dulci și formele rotunjite au fost înlocuite cu un design de forță, ce conferă mașinii o cu totul altă personalitate. Impozantul calandru ”nas de tigru”, specific mărcii, este flancat de noile proiectoare cu design minimalist și semnătură luminoasă sub formă de bumerang.

În spate, stopurile sunt unite printr-o bandă LED, iar un eleron foarte bine integrat marchează partea superioară a lunetei înguste și înclinate. Noul design atrage atenția și prin profilul elegant, cu suprafața vitrată mult prelungită spre spate.

Schimbările continuă la interior, unde impresia generală este de urcare în gamă, grație materialelor de calitate superioară și noilor tehnologii. Bordul digital este format din două ecrane alăturate – instrumentarul și display-ul central, la fel ca la recent lansatul model electric Kia EV6.

Deocamdată nu există nicio informație oficială referitoare la fișa tehnică. Însă, având în vedere echivalența cu nou Hyundai Tucson, model cu care Sportage 5 împarte platforma tehnică, este de așteptat să existe mai multe versiuni electrificate de motorizare, în special hibrid.

Comercializarea va demara cel mai probabil până la finele anului sau cel târziu la începutul lui 2022.

Distribuie acest articol!