Viitorul model compact Tesla, așteptat pe piață în 2023
03.01.2022
        
Distribuie acest articol!   

Darea în funcțiune a fabricii de la Berlin alimentează speculațiile referitoare la viitorul model compact Tesla destinat pieței europene. ”Baby Tesla” ar urma să își facă debutul comercial în cursul anului 2023.

În cele ce urmează trecem în revistă informațiile existente în acest moment, referitoare la acest model. Din păcate, majoritatea sunt mai mult supoziții ale presei auto, neconfirmate oficial de către constructorul american.

Anunțat oficial în 2020, noul model Tesla ar urma să aibă proporțiile unui hatchback compact. Cea mai apropiată imagine oficială pae să fie cea de mai sus, o schiță pe care Tesla a publicat-o în 2020, însoțind un articol referitor la un nou model, care ar urma să fie produs în China.

Este de așteptat un look exterior aerodinamic, în stil Tesla, o caroserie cu cinci uși și profil în stil de coupe, la fel ca la Model 3 și Model Y. Nu ar trebui să lipsească unele elemente definitorii pentru modelele Tesla,  precum mânere de uși pop-up, partea frontală fără grilă, acoperiș panoramic și faruri LED prelungite pe aripile față.

Interiorul va păstra, cel mai probabil, minimalismul tipic Tesla, cu un uriaș ecran tactil de infotainment în poziție verticală. Fiind vorba de un model entry-level, cu un grup țintă ceva mai larg, s-ar putea să nu vedem prea multe dotări nonconformiste.

În ceea ce privește partea tehnică, se vorbește despre reducerea la jumătate a costurilor de producție, păstrând însă o autonomie sporită. Conform unor declarații făcute de Elon Musk, versiunea de start ar urma să aibă o autonomie de până la circa 400 km, ceea ce ar fi o cifră excelentă pentru un model din segmentul compact.

Desigur, ”Baby Tesla” va avea și variante mai scumpe, cu autonomie mai mare, posibil similară cu cea de la Model 3 Long Range (560 km). La fel, este așteptată și o versiune axată pe performanță, cu două motoare.

Pe lista de dotări nu va lipsi celebrul sistem Tesla Autopilot, dar este puțin probabil să vedem prea repede un model complet autonom, așa cum spera Elon Musk cu câțiva ani în urmă.

Deși denumirea viitoarei compacte europene Tesla nu a fost încă anunțată oficial, cel mai des presa s-a referit la el numindu-l Model 2 sau Model C. Ceea ce nu exclude posibilitatea unui alt nume, total diferit!

Va fi modelul de intrare în gamă, cu prețul de start avansat în jurul valorii de 25.000 de dolari americani. Obiceiul casei ne spune însă că acest reper are mai mult rol de ”cârlig de marketing”, pentru a atrage atenția publicului și (mai ales) investitorilor din mediul bursier asupra brandului și produselor Tesla. La celălalte modele Tesla, realitatea din piață a fost mereu foarte departe (în sus, firește) față de prețul anunțat inițial.

Primul hatchback compact de la Tesla va fi produs inițial în China, la Shangai Gigafactory, atât pentru piața locală, cât și pentru exporturile globale. Apoi, noua fabrică din Berlin ar urma să răspundă cererii venite de pe piața europeană. Nu este exclusă producția în SUA, deși în acest caz situația este mai complicată: modelul ar fi eligibil pentru stimulente de până la 12.500 de dolari, planificate pentru vehiculele electrice produse la nivel local. Acestea sunt condiționate: s-ar putea acorda doar dacă Tesla ar permite lucrătorilor din fabrica sa din SUA să fie reprezentați de un sindicat.

Distribuie acest articol!