Intenția celor de la Volkswagen de a completa familia ID. cu noi modele electrice nu mai reprezintă o noutate. Printre noutățile așteptate se numără și monovolumul ID. Buzz, despre care se știa deja prea bine că urmează să apară cât de curând.
Reamintim, primul concept a fost prezentat în 2017, la Salonul Auto de la Detroit. După o îndelungată perioadă în care au fost publicate diverse imagini și informații teaser, zilele trecute Volkswagen a dezvăluit, în sfârșit, versiunea de serie.
Pentru fanii nostalgici ai mărcii germane, această apariție este un eveniment deosebit, având în vedere că ID. Buzz este o reinterpretare în stil neoretro și în format full-electric a celebrelor modele Microbus (Type 2, Transporter sau Kombi, foarte populare în anii 60 ai secolului trecut) și T1 (din anii 50).
Noul Volkswagen ID. Buzz este, așadar, un monovolum 100% electric, dezvoltat pe platforma MEB (Modularen Elektrik Baukasten) a Grupului Volkswagen, la fel ca toate celelalte modele ID.
Va avea două versiuni constructive. ID. Buzz va fi varianta destinată transportului de pasageri, iar ID. Buzz Cargo va fi cea pentru marfă, cu 10 mm în plus la înălțime.
Dimensiunile de gabarit sunt 4,71 metri lungime, 1,98 metri lățime, 1,93 metri înălțime și 2,98 metri ampatament. Volumul portbagajului este de de 1.121 litri și poate ajunge până la 2.205 litri cu al doilea rând de scaune rabatat.
Propulsia este asigurată de un motor electric (204 CP), iar transmisia este pe puntea spate. Acumulatorul este 77 kWh, iar încărcarea rapidă (de la 5% la 80%) se realizează în doar 30 de minute. Deocamdată nu se cunosc detalii referitoare la autonomie. Pentru anul viitor este anunțată o versiune mai puternică, animată de două motoare, cu tracțiune integrală.
Intrarea pe piața europeană se va face progresiv, primele comenzi urmând să fie preluate din luna mai, iar livrările vor începe la toamnă. Vor fi trei niveluri de echipare: Pure, Pro și Packs. Nu există încă detalii referitoare la preț, însă se estimează că versiunea de pasageri va pleca de la 47.000 – 50.000 de euro, iar cea marfă ar putea costa cu 10.000 – 12.000 de euro în plus. Producția se va realiza în Germania, la Hanovra.