Un automobil cu două motoare este ceva firesc acum, în noua eră a electromobilității, dar în prima jumătate a secolului al XX-lea a fost o raritate tehnică. Proiectul Bimotore a pornit de la o idee a lui Enzo Ferrari, pe atunci director al departamentului de curse Alfa Romeo, și s-a concretizat sub conducerea directorului tehnic Luigi Bazzi, în doar patru luni. Scopul: contracararea supremației celor de la Auto Union și Mercedes, în cursele de grand prix.

Pe un șasiu modificat de Alfa Romeo P3 și-au găsit loc două motoare cu 8 cilindri în linie și 3.165 cmc fiecare. Primul era amplasat la locul său, în față șoferului, cel de-al doilea fiind adăugat în spate. Astfel, puterea totală era de 540 CP. Motoarele erau cuplate la puntea spate printr-o transmisie manuală cu trei trepte și doi semiarbori dispuși în V.

Mașina a păstrat logo-ul Alfa Romeo la locul consacrat, deasupra grilei, dar avea și blazonul Scuderiei Ferrari pe părțile laterale, aidoma monoposturilor Ferrari de Formula 1 din epoca modernă. Prezența siglei Ferrari se explică prin simplul fapt că Bimotore a fost o creație a Scuderiei Ferrari, la Alfa Romeo.

Cele două exemplare au fost pilotate de două nume mari din epocă, Tazio Nuvolari și Louis Chiron. Debutul s-a consemnat pe 12 mai 1935, în Marele Premiu de la Tripoli, cursă terminată pe locurile 4, respectiv 5. Cel mai bun rezultat avea să fie înregistrat două săptămâni mai târziu, la Berlin, în Marele Premiu al Germaniei, pe circuitul Avus, unde Louis Chiron s-a clasat al doilea.

Bimotore nu a reușit să dea replica așteptată rivalilor de la Mercedes și Auto Union, însă și-a demonstrat superioritatea în privința vitezei maxime pe liniile drepte. Era o mașină greu de manevrat din cauza puterii și greutății excesive și, cu toate că la un moment dat s-a încercat înlocuirea anvelopelor Dunlop cu Engleberts, situația nu s-a îmbunătățit. Unul dintre puținele succese înregistrate de acest model se datorează vitezei superioare pe linia dreaptă: pe 15 iunie 1935 a stabilit recordul mondial pe kilometru, de 321 km/h (cu viteza maximă de 364 km/h), pe o autostradă din Italia, avându-l la volan pe Tazio Nuvolari.

Cariera lui Bimotore s-a încheiat prematur, un exemplar fiind casat, iar celălalt a fost vândut unui pilot privat britanic. În prezent, o replică expusă la Muzeul Alfa Romeo de la Arese amintește fanilor de ineditul Bimotore, care a rămas în istoria automobilului, prin cei 16 cilindri însumați din cele două motoare, drept unul dintre cele mai neobișnuite monoposturi de curse din toate timpurile.