Realizată din fibră de carbon, caroseria dispune de o aerodinamică „niciodată atinsă de un automobil omologat pentru drumurile publice”, după cu clamează constructorul. Unul dintre obeictivele stabilite la demararea acestui proiect a fost ca raportul dintre greutate si putere să fie de 1 la 1, adica un CP pentru fiecare kilogram al mașinii.
Primele informații referitoare la acest hypercar au apărut în 2016, iar primul exemplar gata de livrare avea să fie prezentat abia în 2021. Numele de cod era AM-RB 001, cu trimitere evidentă la parteneriatul între Aston Martin Lagonda și Red Bull Advanced Technologies. Inițial se vorbea de o serie limitată, cuprinsă între 99 și 150 de exemplare (inclusiv prototipurile, dintre care 25 construite special pentru pistă), serie ulterior stabilită la 150 de exemplare.
Ca poziționare în gamă, dacă se poate vorbi de așa ceva, Valkyrie se află între spectaculosul Aston Martin One-77 și… un monopost de Formula 1, fiind un vehicul hibrid supersport conceput după regulile unui monopost, dar care poate lua la bord și o a doua persoană.
În 2017 a fost anunțat oficial numele, care vine de la personaje mitologice nordice, divinități feminine războinice aflate în slujba zeului Odin. S-a preferat tot un nume cu inițiala V, pentru a face trimitere la cele mai performante modele din istoria mărcii Aston Martin. O dată cu dezvăluirea numelui, Aston Martin a prezentat și o evoluție a conceptului inițial, care a primit un important update aerodinamic, prin deschiderile din caroserie, între cockpit și pasajele roților. Conform celebrului designer de la Red Bull Racing, Adrian Newey, care și-a lăsat geniala amprentă creativă asupra acestui hypercar, noutatea “furnizează avantaje considerabile în forța de apăsare”, datorită modului iî care a fost încorporată în design.
Scaunele sunt montate direct pe planșeu, iar ocupanții au o poziție înclinată a picioarelor, care amintește de monoposturile de Formula 1 și anduranță. Designul inspirat din motorsport se regăsește și la volanul detașabil, care conține toate comenzile automobilului. Tot pe volan se regăsește si un display OLED, care oferă toate informațiile necesare. Bordul are două ecrane montate aproape de baza montanților A, care afișează imagini live furnizate de cele doua camere video amplasate în spate, pe aripi.
Aston Martin Valkyrie este un hypercar hibrid ce utilizează un motor cu combustie internă V12 de 6,5 litri, aspirat, dezvoltat de Cosworth, amplasat în poziție centrală spate, și un sistem electric cu acumulatori, inspirat de celebrul KERS din Formula 1, furnizat Rimac și Integral Powertrain Ltd. Puterea totala este de 1.155 CP.