Acest prototip anticipează viitorul capitol al filozofiei de design Opel. Prezentarea publică este programată pentru la toamnă, în cadrul Salonului Auto de la München.
Punctele de interes includ dotările de ultimă generație în materie de aerodinamică, habitaclul spațios și iluminat, cu scaune ușoare și head-up display de ultimă generație. Crossoverul electric este construit pe o platformă de ultimă generație a grupului Stellantis și este echipat cu tracțiune integrală electrică.
Opel Experimental dezvăluie într-o manieră spectaculoasă, tipică unui concept car, limbajul de design care se va regăsi pe viitoarele modele de serie. Datele tehnice sunt deocamdată necunoscute.
„Opel Experimental oferă o perspectivă asupra viitoarelor modele și tehnologii, asupra viitorului design, chiar și asupra unei noi ere și a viitorului mărcii. Acest concept car uimitor reprezintă lumina călăuzitoare și etalează încă o dată spiritul de pionierat al mărcii Opel.“
Opel Experimental – despre viitor
Profilul ascuțit dramatic are un design îndrăzneț și pur, cu suprafețe clare. În partea frontală, noul Opel Blitz iluminat este așezat în centrul semnăturii Opel Compass, elementul de referință al filozofiei de design Opel.
Silueta elegantă și aerodinamică se bazează pe un design extrem de eficient, în timp ce conceptul oferă, de asemenea, soluții aerodinamice inteligente și optimizate. În plus, anvelopele dezvoltate în colaborare cu Goodyear sunt fabricate din cauciuc reciclat și montate pe jante Ronal dotate cu funcție activă pentru eficiență aerodinamică sporită.
În timp ce dimensiunile exterioare plasează Opel Experimental în segmentul compact C, la interior spațiul este de segmentul D. Acest lucru a fost posibil prin eliberarea spațiului (”detoxifierea”) interiorului. Volanul se pliază fără probleme atunci când nu este necesar.
Abordarea detoxifierii este continuată cu Pure Experience. Șoferii pot personaliza informațiile în funcție de nevoile lor pe Tech Bridge, o nouă interpretare, mai suplă, a panoului Pure Panel întâlnit la modelele Opel actuale. În locul ecranelor convenționale, informațiile sau divertismentul sunt prezentate cu ajutorul tehnologiei de proiecție augmentată, susținută de inteligența artificială și de controlul vocal.
Creat pentru prezentarea viziunii mărcii, Opel Experimental continuă tradiția conceptelor „made in Rüsselsheim“, o tradiție care a început în 1965, când Opel a devenit prima marcă europeană care a prezentat un studiu de design sub forma legendarului Experimental GT.
Sursa: comunicat de presă Opel / Trust Motors