Odată cu democratizarea electromobilității, să devii constructor de automobile pare ceva destul de ușor, mai ales în China, dacă ești specialist în smartphone-uri. O demonstrează Xiaomi, care a lansat un sedan cu „zero emisii”.
Nu este nici pe departe un caz singular, numeroase nume din lumea IT&C fiind, mai nou, atrase de domeniul auto.
Până acum, proiectarea motoarelor cu ardere internă și a cutiilor de viteze de înaltă tehnologie a reprezentat un obstacol aproape de netrecut pentru mulți antreprenori din China. Însă prin înlocuirea mecanicii tradiționale cu motoare electrice, acest impediment major a dispărut. În paralel, producerea bateriilor nu mai ridică niciun fel de probleme.
Așadar, chiar dacă mai nou totul se rezumă la a construi în jurul grupului motopropulsor, orice companie cu un capital important poate produce automobile, inclusiv specialiștii în tehnologie digitală. O dovadă în acest sens este Xiaomi, al doilea producător de smartphone-uri din lume, ca mărime, care dezvăluie SU7 și o ia astfel înaintea concurentului Apple, care la rândul său a anunțat că va lansa propriul automobil.
De remarcat că brandul chinez, a cărui unică experiență în materie de mobilitate o constituie comercializarea trotinetelor electrice, beneficiază de sprijinul unor companii conaționale de renume. Este vorba în special BAIC, care va asigura producția, începând din decembrie, cu primele livrări programate pentru februarie 2024.
Din punct de vedere estetic, acest sedan de 5 metri lungime și 1,97 metri lățime vine cu elemente de design tipice unei limuzine – pavilion bombat, laterale curbate, bandă luminoasă spate în stil Porsche Taycan, decupaje rectilinii ale lunetei inspirate de de BMW I4 și spoiler retractabil.
Sunt prevăzute două versiuni: cea cu un singur motor (modelul RWD) va transmite puterea de 299 CP roților din spate, în timp ce Max AWD va avea transmisie integrală grație unui al doilea motor amplasat pe puntea față, pentru o putere însumată de 673 CP și viteza maximă de 265 km/h.
Versiunea cu un singur motor ar trebui să beneficieze de o baterie LFP (litiu-fier-fosfat) cu o capacitate încă necunoscută, în timp ce vârful de gamă va oferi o baterie NMC (Nichel-Mangan-Cobalt) de 100 kWh, pentru o autonomie de aproximativ 800 km, conform ciclului omologat în China. Rămâne de văzut dacă SU7 va fi disponibil și pe piața europeană.