Așadar, zvonurile se confirmă: înlocuitorul lui Chiron, noul Bugatti Tourbillon renunță la uimitorul W16 lansat odată cu Veyron și îl înlocuiește cu o propulsie hibrid și mai nebunească.
La prima vedere, schimbările nu par a fi radicale. Cel puțin aspectul noului hypercar de la Bugatti nu este mult diferit în comparație cu predecesorul său, Chiron.
Tourbillon păstrează o siluetă relativ apropiată de cea a lui Chiron, cu același „C” pe profilul din jurul ușii, dar ceva mai zvelt, probabil ca efect al evoluției propulsiei. Măsoară 4,67 metri lungime, deci este mai scurt decât un Lamborghini Revuelto (4,97 metri), dar mai lung decât un Chiron (4,54 metri). Designul posteriorului amintește de La Voiture Noire și de Mistral, dar priza de aer este mai mare.
Nici interiorul nu marchează o schimbare radicală în ceea ce privește designul, al cărui spirit nu se schimbă față de cel al lui Chiron. Pur și simplu devine mai modern, cu o atenție la detalii de-a dreptul impresionantă.
La finisaje s-a folosit carbon, piele și metal, îar în filmul oficial de prezentare apare și o tabletă pe consola centrală. Tot în acel film se poate observa cum cadranul principal al instrumentarului analogic indică viteza maximă de 550 km/h.
Scaunele sunt fixe, la fel ca la Ferrari LaFerrari, ajustarea poziției de conducere fiind realizată prin mișcarea volanului și a pedaleriei. O altă noutate majoră, care diferențiază noul model de predecesoarele Veyron și Chiron, se regăsește la modul de deschidere a ușilor, în stilul inventat de Lamborghini.
Structura șasiului este din fibră de carbon, dar cu tehnologie de fabricație mai modernă și fibră „T800”, mai ușoară, conform informațiilor difuzate de Bugatti. Suspensiile multi-link sunt realizate din aluminiu forjat (în loc de oțel, utilizat la Chiron), ceea ce a dus la scăderea în greutate a acestor subansamble cu 45%.
Dar marea noutate este sub capotă: o propulsie hibrid de 1.800 CP, capabilă să imprime viteza maximă de 445 km/h și accelerații uluitoare. Vechiul W16 quad-turbo de 8,0 de pe Chiron și Veyron a fost înlocuit cu un V16 aspirat natural de 8,3 litri de la Cosworth, amplasat în poziție centrală spate. Blocul dezvoltă puterea maximă de 1.000 CP și poate atinge până la la 9.000 rpm la turație maximă. Cântărește 252 kg și lucrează în combinație cu trei motoare electrice. Două dintre acestea antrenează roțile din față, iar al treilea este cuplat la puntea spate, la fel ca la Lamborghini Revuelto.
Puterea maximă cumulată este de 1.800 CP, iar performanțele sunt uluitoare: 0-100 km/h în 2,0 secunde, 0-200 în mai puțin de 5 secunde, 0-300 km/h în mai puțin de 10 secunde, 0-400 km/h în mai puțin de 25 secunde și viteza maximă de 445 km/h. Pentru asemenea performanțe, va fi dotat cu pneuri speciale personalizate Michelin Pilot Sport Cup 2.
Tourbillon are o masă de 1.995 kg (ca și Chiron), iar datorită bateriilor de 25 kWh poate parcurge până la 60 km în regim 100% electric.
Noua creație Bugatti va avea producția limitată la doar 250 de unități, oferite la prețul de bază de 3,8 milioane de euro.
Dar înainte de a începe producția, Bugatti are de finalizat comenzile pentru Bolide și varianta decapotabilă a acestuia, Mistral. Abia mai apoi vom vedea primele exemplare Tourbillon livrate clienților!
Pentru a primi în timp real știri, analize și informații din domeniul auto, urmărește 24auto.ro pe WhatsApp Channels!