Au trecut aproape 15 ani de la apariția primelor automobile dotate cu sisteme de propulsie pe bază de hidrogen, iar una dintre componente continuă să dea bătăi de cap. Rezervorul de înaltă presiune amenință viitorul acestei tehnologii, iar costurile care ajung la sume cu cinci cifre îngrijorează proprietarii.

Pentru mulți șoferi interesați de hidrogen, principala preocupare o constituia pila de combustie. Se temeau de defecțiuni costisitoare, tehnologie fragilă, aflată încă într-o fază incipientă. În realitate, punctul slab pare să fie ascuns în altă parte, într-o componentă care nu se află la vedere, dar care poate determina soarta mașinii peste noapte.

Deoarece primele modele pe bază de hidrogen încep să-și arate vârsta, apar și problemele legate de un termen limită pe care puțini proprietari îl iau în considerare. Expirarea perioadei de utilizare a sistemului de stocare poate transforma o mașină perfect funcțională într-o durere de cap administrativă și financiară pentru proprietar.

Pe hârtie, rolul rezervorului de hidrogen este simplu. Acesta stochează gazul comprimat care va alimenta pila de combustie, care va produce electricitatea necesară pentru motor. În practică, acest rezervor funcționează în condiții extreme, cu hidrogen comprimat la aproximativ 700 bari.

Pentru a rezista la această presiune, producătorii folosesc rezervoare compozite, cu un miez de plastic acoperit cu mai multe straturi de fibră de carbon. Aceste rezervoare sunt supuse unor teste riguroase, inclusiv de impact și scenarii de incendiu, la fel ca rezervoarele de combustibil sau bateriile. Industria pune accent pe marje de siguranță semnificative, iar problema sensibilă constă în intervalul de timp, pentru că durată de viață este limitată de reglementări stricte.

Din motive de siguranță, aceste rezervoare nu sunt certificate să reziste la nesfârșit, având în vedere că perioada de certificare, în funcție de model, este între 15 și 20 de ani. După această perioadă, sistemul de stocare nu mai este acoperit de certificare, chiar dacă vehiculul funcționează în continuare fără probleme aparente. O etichetă aplicată pe rezervor indică un termen limită pentru scoaterea din funcțiune, în conformitate cu regulamentul european care guvernează aceste sisteme de stocare.

Odată atins acest punct, mașina riscă să se afle într-o situație dificilă. Deși inspecția vehiculului poate verifica vizual starea exterioară a rezervorului, acest lucru nu este suficient pentru a reînnoi omologarea de tip pentru câțiva ani. În Germania, publicația media Vision Mobility subliniază chiar că „nu există” o procedură certificată pentru simpla extindere a omologării de tip a unui rezervor care a ajuns la sfârșitul duratei sale de viață. Cu alte cuvinte, fără o înlocuire completă, vehiculul poate deveni imposibil de utilizat.

Consecințele? Costul înlocuirii unui modul de rezervor este de aproximativ 10.000 de euro, iar unele mașini au mai multe astfel de module. Cu forța de muncă calificată și inspecțiile necesare, la unele modele factura totală ar putea depăși 30.000 de euro.

Între timp, valoarea acestor pionieri ai hidrogenului a scăzut semnificativ. Exemplarele Toyota Mirai din prima generație sunt deja disponibile pe piața second-hand la prețuri sub 10.000 de euro. Același lucru este valabil și pentru modele Hyundai ix35 Fuel Cell sau Honda FCX Clarity, care au deschis calea pentru adoptarea hidrogenului pe scară largă. În acest context, investiția într-o nouă pilă de combustie, care costă mai mult decât întreaga mașină, nu își are sensul. Ceea ce poate transforma aceste modele în vehicule ireparabile din perspectivă economică, cu mult înainte de sfârșitul duratei lor de viață, din punct de vedere tehnic.

Această problemă afectează în prezent un număr limitat de șoferi, deoarece mașinile cu hidrogen rămân o nișă aparte. Conform cifrelor SNE Research, doar 16.011 de vehicule cu pile de combustie au fost înmatriculate la nivel mondial în 2025. Este mai bine decât în ​​2024, dar minuscul în comparație cu piața auto generală. În Europa, volumele ar fi scăzut, cu doar 566 de unități înmatriculate în acel an. Iar în acest timp, primii utilizatori descoperă că sfârșitul vieții mașinii lor pe hidrogen nu constă neapărat în pila de combustie în sine, ci mai degrabă în rezervorul de hidrogen.

Unii producători continuă să investească în această tehnologie, pentru utilizări specifice. BMW, de exemplu, planifică un X5 cu pile de combustie începând cu 2028, cu obiectivul declarat de a avea rezervoare mai durabile, în timp ce Hyundai păstrează Nexo în gama sa. Pentru șoferii deja dedicați hidrogenului, se recomandă prudență. Ei ar trebui să verifice vechimea vehiculului și data certificării rezervorului în documentație, să întrebe agentul de vânzări sau dealerul despre disponibilitatea atelierelor capabile să înlocuiască aceste componente și să solicite o estimare aproximativă a costului potențial. În cele din urmă, viitorul mașinilor pe bază de hidrogen va depinde și de modul în care va fi gestionată problema acestei componente discrete.