Best in Show la Pebble Beach 2018: Alfa Romeo 8C 2900B Touring Berlinetta din 1937
28.08.2018
        
Distribuie acest articol!   

Marea castigatoare la editia 2018 a celebrului Pebble Beach Concours d’Elegance, unul dintre cele mai importante evenimente anuale dedicate automobilelor clasice, este o Alfa Romeo 8C 2900B Touring Berlinetta din 1937. Aceasta s-a impus in cadrul competitiei Best in Show, la care au participat 200 de automobile, din 17 tari.

Modelul 8C 2900B, in versiunea Touring Berlinetta, a fost lansat oficial in 1938, la Salonul de la Berlin, si a fost produs in doar cinci exemplare. Castigatorul de la Pebble Beach 2018 se afla in proprietatea lui David si Ginny Sydorick si de curand a fost restaurat complet, fiind readus la conditiile initiale, de exponat intr-un salon auto.

Minunata Alfa 8C 2900B Touring Berlinetta a invins in final alte doua bijuterii exceptionale, un Duesenberg J Murphy Town Limousine din 1929 si un Talbot-Lago T26 Grand Sport Figoni Fastback Coupé din 1948.

Este pentru a treia oara cand un automobil Alfa Romeo se impune in competitia Best in Show la Pebble Beach. Prima a fost o Alfa 8C 2900B Touring Spider, in 1988, urmata de o Alfa 8C 2900B Touring Coupe, in 2008. Anul trecut, trofeul i-a revenit unui Mercedes-Benz S Barker Tourer din 1929.

Distribuie acest articol!