Cele mai bune automobile sportive nu au venit întotdeauna din Italia, Franța, Germania sau Marea Britanie. Deși nu foarte renumită pentru mașinile sale sport, prin anii 1950 Spania a fost țara de origine a celei mai bune sportive din respectiva decadă. Superlativul acelor vremuri, Pegaso Z-102, este în prezent un model în mare măsură necunoscut.

Lansat la Salonul de la Paris din 1951, a fost produs până în 1958, de o companie dispărută între timp, a cărei reputație fusese clădită mai degrabă pe producția de autobuze, tractoare și camioane. Destinul acestui automobil a fost legat de inginerul Wifredo Ricart, care înainte de al Doilea Război Mondial lucrase cu Enzo Ferrari, pentru Alfa Romeo. Întors în Spania după război, i-a propus lui Francisco Franco să construiască o mașină sport care să poată rivaliza cu oricare alta, inclusiv cu cele italiene.

Pegaso Z-102, poreclit „Ferrari spaniol”, chiar a fost o realizare tehnologică de excepție la acea vreme, viteza maximă de peste 240 km/h fiind un record care i-a aparținut până spre sfârșitul anilor 1950. Wifredo Ricart s-a intersectat cu Enzo Ferrari în perioada când amândoi au lucrat pentru Alfa Romeo. Aveau filozofii foarte diferite, iar când spaniolul s-a întors acasă pentru a prelua frâiele la Enasa, ambiția sa a fost de a se impune la nivel mondial cu automobilul sport suprem.

Alături de performanțe, stilul rafinat a făcut din Z-102 un model memorabil. O mașină rapidă, foarte frumos desenată și deosebit de luxoasă. Destinată pentru cei ultrabogați, trebuia să se acopere de glorie în cursele auto. N-a fost să fie, punctele ei forte nefiind niciodată în competiții, chiar dacă a fost un model sport superb, avansat tehnologic, care a încorporat cele mai noi tehnologii. Motorizarea era asigurată de un fabulos V8 la 90 de grade, din aliaj, cu patru arbori cu came în cap și cilindreea cuprinsă, în funcție de versiuni, între 2.472 și 2.816 cmc. Puterea a fost estimată între 165 și 225 CP.

Pegaso a construit mai puțin de o sută de exemplare Z-102, la mijlocul secolului trecut, la Barcelona. Modelul era foarte avansat pentru vremea sa, iar în 1953 a fost recunoscut drept cea mai rapidă mașină de producție. În schimb, a avut nevoie de mulți bani pentru a fi produs, iar pentru asta nu a fost scutită nicio cheltuială, ceea ce a pus o mare presiune financiară pe compania Enasa. Visul lui Ricart s-a încheiat spre finalul decadei, când proiectul a fost stopat după doar 86 de șasiuri produse.

AFLĂ MAI MULTE:
● Despre proiectul „Colecția de vis. 101 bijuterii auto”
● Secțiunea „101 bijuterii auto”, pe 24auto.ro