Range Rover facelift si nou Land Rover Discovery 4, la New York
09.04.2009
        
Distribuie acest articol!   

SUV-ul premium Range Rover, in versiunea revizuita, impreuna cu Range Rover Sport facelift si Land Rover Discovery 4, model 2010, sunt prezentate, zilele acestea, in premiera, la New York. Range Rover a fost revizuit subtil la exterior, a primit lampi cu tehnologie LED, unele elemente mecanice au fost imbunatatite si, cel mai important, dispune de un nou propulsor V8 supraalimentat, de 5,0 litri si 510 CP (625 Nm), folosit si la Jaguar XFR, care inlocuieste vechiul motor de 4,2 litri.

Land Rover Discovery 4 (cunoscut pe piata americana sub numele LR4) afiseaza un nou look exterior, inspirat de Range Rover. Interiorul a capatat un plus de rafinament, in timp ce motorizarea este completata de un nou diesel common rail twin-turbo de 3,0 litri, cuplat la o cutie automata in 6 trepte. Consumul mediu anuntat este de 9,3 litri / 100 km. Noul motor dezvolta 245 CP si 600 Nm si va fi oferit in paralel cu mai vechiul agregat diesel V6 de 2,7 litri. Pentru prima oara, Discovery are pe lista de optionale roti pe 20 de inch. Aparitia pe piata a noului Discovery este programata pentru ultima parte a anului in curs.

Distribuie acest articol!