Dupa berlina si coupe, noua Clasa E de la Mercedes-Benz isi va face aparitia pe piata si in cea de-a treia versiune constructiva, break. Surpriza consta in pregatirea unui break “suplimentar”, cu o arhitectura mai putin obisnuita in cazul Mercedes: un coupe-break. Cum noua generatie Clasa E preia multe elemente de la conceptul Fascination, prezentat in 2008 (foto), ne este destul de usor sa ne imaginam cum va arata acest coupe-break, in privinta spatelui.
Se pare ca sefii de la Mercedes iau in calcul versiunea break in 3 usi astfel incat aceasta sa genereze, practic, o noua categorie de automobil, la fel cum s-a intamplat cu CLS, care a inaugurat segmentul coupe-urilor in 4 usi. Conform unor informatii neoficiale din interiorul Mercedes-Benz, platforma tehnica si motorizarile vor fi cele de pe versiunea berlina a noii Clase E, noul break in 3 usi urmand sa-si faca debutul in 2011.