Se stie, supersportivul Bugatti Veyron este unul dintre cele mai scumpe automobile din lume. Cei care cocheteaza cu ideea cumpararii unui astfel de supercar trebuie sa stie ca Veyron are si costuri de intretinere pe masura. Atat de mari incat i-a facut pe cei de la revista Autocar sa afirme ca deplasarea cu un avion particular poate fi luata in calcul ca alternativa mai ieftina!
Daca va veti documenta asupra costurilor de intretinere pentru Veyron, veti constata ca afirmatia jurnalistilor britanici nu este deloc exagerata. Publicatia Autocar a calculat ca bugetul anual de intretinere poate ajunge pana la 300.000 de dolari.
Iata si cateva exemple de costuri inerente in exploatarea unui Veyron. Anvelopele Michelin Pilot Sport, create special pentru a rezista la vitezele ridicate cu care ruleaza un Veyron (viteza maxima 407 km/ora) costa circa 30.000 de dolari, iar constructorul recomanda schimbarea lor la fiecare 4.000 km. In plus, mai exista recomandarea ca la fiecare 16.000 km si rotile sa fie schimbate impreuna cu anvelopele – o cheltuiala care poate ajunge pana la 50.000 de dolari. Apoi, fiecare trecere anuala prin service, pentru traditionala revizie, costa 20.000 de dolari.
Nu-i asa ca dincolo, la baietii cu jet-urile private, era mai ieftin?!