42 de echipaje au confirmat, pana vineri, 2 iulie, in ultima zi oficiala de inscrieri, participarea la Raliului Sibiului, etapa eveniment in Intercontinental Rally Challenge (IRC) si etapa a 5-a din Campionatul National de Raliuri.
La startul Raliului Sibiului, programat in perioada 15-18 iulie, vor fi cei mai buni piloti din Campionatul National de Raliuri Dunlop, printre care se numara si trei echipaje din strainatate. In afara celor doi piloti din Ungaria, Gergo Szabo, campionul national en-titre, si Csaba Spitzmuller, deja prezente obisnuite in Campionatul National de Raliuri, la Sibiu va lua startul si germanul Marius Klein, pe un Mitsubishi Lancer EVO 7 preparat de Gassner Motorsport. „Mi-ar fi placut sa avem mai multi piloti la start, dar acum ne aflam in fata unui nou inceput pentru Raliul Sibiului. Statutul de etapa eveniment in IRC este extrem de important si acesta este doar primul pas pe care l-am facut in incercarea de a promova raliul si implicit orasul Sibiu la nivel international”, a spus Sorin Itu, organizatorul Raliului.
Finlandezul Jarkko Miettinen, castigatorul ultimelor doua editii, nu va fi la Sibiu in 2010, dar pentru prima oara in acest sezon din Campionatul National de Raliuri, la startul unei etape se va afla si un World Rally Car. Dupa ce a concurat la Brasov cu un Renault Clio, Dodo Pitigoi va veni la Sibiu cu un Focus WRC. „Imi place foarte mult atmosfera de la Sibiu si am decis sa iau startul aici cu Focus-ul WRC, mai ales ca acesta era pregatit pentru macadam”, a spus Dodo Pitigoi, pilotul Colina Motors.
Inscrierile pentru Raliul Sibiului vor ramane deschise pana joi 15 iulie, toti cei care se vor inscrie pana atunci fiind obligati sa plateasca o taxa de inscriere mai mare cu 20%. In editia din 2010 a Raliului Sibiului, programat in perioada 15-18 iulie, se vor parcurge 10 probe speciale, pe o suprafata mixta, cu o lungime totala de 147,3 kilometri.